Un bebeluş externat în decembrie şi reinternat în ianuarie, cu pneumonie şi rujeolă, a murit

Un bebeluş de 7 luni externat din spital în decembrie şi reinternat în ianuarie, cu pneumonie şi rujeolă, a murit luni la Spitalul Clinic Municipal Oradea. Medicii fac anchetă pentru a stabili dacă băieţelul a luat rujeola în spital.

732 afișări
Imaginea articolului Un bebeluş externat în decembrie şi reinternat în ianuarie, cu pneumonie şi rujeolă, a murit

Un bebeluş externat în decembrie şi reinternat în ianuarie, cu pneumonie şi rujeolă, a murit

Un băieţel de 7 luni, internat la Terapie Intesivă, a murit, luni, la Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea, managerul unităţii anunţând că ar putea sesiza IML şi Poliţia în acest caz pentru stabilirea cauzelor morţii.

Managerul Spitalului Municipal Oradea, Dacian Foncea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bebeluşul a fost externat la sfârşitul anului 2018 şi reinternat în 11 ianuarie a.c., într-o fază acută a bolii respiratorii.

”Noi am urmat protocoalele legale în vigoare. Băieţelul de 7 luni a fost externat în 31 decembrie 2018 şi a fost dat vindecat de către pediatru, după care a fost readus într-o fază acută a bolii respiratorii în 11 ianuarie 2019 de către medicul de familie. A fost internat de urgenţă, direct pe Terapie Intensivă, iar luni a decedat. Suntem profund afectaţi de decesul acestui copilaş. Dacă nimeni nu o va face, voi sesiza IML şi Poliţia, pentru a se afla adevărul privind cauza decesului micuţului, pentru ca părinţii să ştie de ce a murit”, a spus Foncea.

Directorul DSP Bihor, Daniela Rahotă, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că băieţelul a fost, iniţial, internat cu pneumonie interstiţială la sfârşitul anului trecut, a fost externat, după care a fost reinternat în 11 ianuarie 2019.

”Un băieţel de 7 luni a murit, luni, la Spitalul Municipal Oradea, i se va face, probabil, autopsia, şi vom afla mai multe. Noi am declanşat o anchetă încă din decembrie 2018 care este în derulare, pentru a se stabili dacă a luat şi rujeolă din spital, din primele concluzii ar reieşi că nu. Băieţelul a fost internat, iniţial, în perioada 24 – 31 decembrie 2018, cu pneumonie interstiţială, a fost externat, după care, în 6 ianuarie 2019, când era acasă, i-au apărut bubiţele caracteristice rujeolei. În 11 ianuarie 2019 s-a reinternat în spital iar luni a decedat”, a spus Rahotă.

Potrivit acesteia, în cadrul anchetei se verifică minorii care s-au prezentat în 24 decembrie 2018 la UPU Bihor, dintre care unii cu rujeolă, şi de unde micuţul ar fi contractat boala.

Surse medicale au declarat că băiatul a fost internat în 11 ianuarie 2019 la secţia de Terapie Intensivă cu diagnosticul de pneumonie şi de rujeolă.

Medicii încearcă acum să afle dacă băieţelul a luat rujeola în spital sau nu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici