Un elev a mers la şcoală cu pistolul şi a tras într-un coleg

Un elev din Timişoara a mers la şcoală cu un pistol airsoft şi a tras într-un coleg, după o ceartă.

1929 afișări
Imaginea articolului Un elev a mers la şcoală cu pistolul şi a tras într-un coleg

Un elev a mers la şcoală cu pistolul şi a tras într-un coleg

Poliţiştii Secţiei 2 Timişoara s-au sesizat marţi din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Pe 14 octombrie 2022, la o şcoală din Timişoara, în timpul pauzei de la ora 11.00, a avut loc o altercaţie între doi elevi, în vârstă de 15 şi 16 ani, iar la un moment dat tânărul de 16 ani a scos de la brâu o armă tip airsoft, pe care a îndreptat-o către colegul său şi a tras cu o bilă asupra sa, informează IPJ Timiş.

A fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi ca măsură complementară a fost confiscată arma cu o cutie de bile şi un tub de gaz.

Poliţiştii continuă cercetările.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
elev,
şcoală,
pistol

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici