Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Teleorman, Ion Oanţă, a declarat că subofiţerul a fost găsit împuşcat în cap, în vestiarul subunităţii din Alexandria.
Jandarmii au chemat ambulanţa, însă medicii n-au putut decât să constate decesul colegului lor.
„Ieri, 8 martie, în jurul orei 23.50, aici la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman, a fost găsit cadavrul unui subofiţer care prezenta leziuni ce păreau a fi produse prin împuşcare. Acesta urma să intre în serviciu la ora 24.00, şi-a luat armamentul şi muniţia, s-a deplasat în vestiarul subunităţii şi acolo a fost găsit. Motivele producerii acestui eveniment sunt încă necunoscute. Grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman a preluat cazul, sub directa coordonare a Parchetului Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti”, a declarat Oanţă
Jandarmul care şi-a pus capăt zilelor avea 42 de ani şi era plutonier adjutant. Bărbatul era căsătorit, având un copil şi era jandarm din anul 2000. A activat ca jandarm angajat pe bază de contract, iar în 2007 a fost promovat în corpul subofiţerilor.
„Suntem consternaţi de ceea ce a putut să se întâmple cu acest coleg. Era unul dintre cei mai buni colegi din cadrul Detaşamentului Mobil, dovadă stând şi rezultatele obţinute în activitatea lui profesională. În 2016, a fost avansat în gradul următor înainte de termen. Până în 2017, a beneficiat de numeroase recompense în bani sau mulţumiri, felicitări şi diplome de merit. Ultima testare psihologică o are pe 4 aprilie 2017, fără a avea probleme de această natură”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Teleorman.
 							 							Citeşte şi: 							Incendiu la o hală, lângă groapa de gunoi Rudeni din Ilfov. În interior sunt substanţe inflamabile   							
 							 							Citeşte şi: 							Avertismentul unui expert de renume: Inteligenţa Artificială va genera o epidemie de sinucideri. Omenirea va intra într-o „distopie a şomajului” 							
 							 							Citeşte şi: 							Investiţiile în economia naţională au crescut. Care sunt domeniile care au atras cei mai mulţi bani 							
 							 							Citeşte şi: 							Cele patru dimensiuni ale femeii moderne, dorite de către un bărbat. Sfaturi de la psiholog 							
 							 							Citeşte şi: 							Cum arată locuinţa de aproape 8 milioane de dolari pe care o au Justin Timberlake şi Jessica Biel | GALERIE FOTO 							
 							 							Citeşte şi: 							ATACUL asupra spionului rus | Poliţia britanică: 21 de persoane au fost rănite/ Neurotoxina „este probabil mai rară” decât gazul sarin şi aparent „nu este VX” 							
 							 							Citeşte şi: 							Seulul se aştepta ca potenţiala întâlnire Trump-Kim Jong Un va conduce la denuclearizarea Coreei 							
 							 							Citeşte şi: 							Jeffrey Sachs, economistul care care l-a consiliat pe Gorbaciov, la Bucureşti: În SUA, suntem în situaţia de a avea creştere economică, dar nu şi creştere de bunăstare a populaţiei/ Recomandări pentru România