Un profesor de sport e în război cu colegii la un liceu cu medalii de aur. ”Stalinişti, promovabilitate de 15%, au pus elevi sa mă ameninţe”

  • Mihael Duca, un profesor din Hunedoara, critică pe blogul său cadrele didactice de la Colegiul Traian Lalescu cupromovabilitate 15%
  • Profesorul spune că la liceu nu se face nimic fără bani de la părinţi. Liceul are o echipă campioană mondială la robotică
  • În plus, acesta pretinde că a fost ameninţat de mai multe ori cu bătaia.
5199 afișări
Imaginea articolului Un profesor de sport e în război cu colegii la un liceu cu medalii de aur. ”Stalinişti, promovabilitate de 15%, au pus elevi sa mă ameninţe”

Un profesor de sport e în război cu colegii la un liceu din Hunedoara. ”Stalinişti, promovabilitate de 15%, au pus elevi sa mă ameninţe”

Caz uluitor la Hunedoara. Mihael Adrian Duca, este profesor de sport la Liceul de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara, şi de ceva timp se află în conflict cu ceilalţi colegi ai săi, pe care îi acuză de rata mică de promovabilitate la BAC, care ar fi de ”numai 15%”. Acesta susţine că celelalte cadre didactice nu şi-ar da interesul pentru elevi, fără a fi motivaţi suplimentar. 

Culmea este că echipa liceului, Robo X, este campioană mondială la robotică în 2018.

Duca se află în conflict cu colegii de mai mulţi ani, acesta lansând mai multe injurii prin intermediul blogului său. 

În plus, mentalitatea celorlalţi profesori ar fi în opinia sa că ”elevii sunt oricum nişte proşti”.

”La fel de adevărat este şi faptul că până în 2011 acest fost colegiu, actual liceu teoretic, a reusist să păcălească pe toată lumea, întrucât se copia la Examenul de Bacalaureat. După 2011 când s-a interzis copierea şi s-a supravegheat video acest examen, minciună a ieşit la iveală, acest colegiu are 15% promovabilitate la Bacalaureat.
Acest provcent de promovabilitate spune totul despre cadrele didactice de la această şcoală, DAR mai arată că eu am avut dreptate când i-am caracterizat că o adunătură de simulanti şi păcălici.

În 2008 când eu prin concurs am obţinut post la acest liceu AM FOST ŞOCAT  de ceea ce am găsit aici.
Să explic pe scurt starea de existenţa a acestui sistem sovietic ceauşist de învăţământ, ce încă funcţionează şi azi la 30 de ani de la înlăturarea formală a regimului ceauşist.
Învăţământul este o instituţie bugetară, plină de bugetari, ce funcţionează după principiile enunţate înainte dew 1989, Cinei harnic şi muncete ori e prost ori nu gândeşte şi Timpul trece leafă merge noi cu drag muncim.
În altă ordine de idei, dacă te ridici împotriva sistemuluii, sistemul încearcă să te elimine”, a spus Duca pe blogul său.

Acesta acuză presiuni din partea celorlaţi profesori, care, adevărat sau nu, ar fi determinat anumiţi elevi să-l ameninţe.

”Pentru că eu nu am aderat la filozofia lor, simulantii şi pacalicii au început o campanie împotriva mea, o campanie de răzbunare,
- au lansat şi lansează fel şi fel de minciuni despre mine, pentru a mă discredita. Inclusiv îi învaţă pe elevi că eu sunt prost. Eu sunt doctor în ştiinţă din 2008, am o activitate chiar strălucită, dar ce contează?
- au pus mai mulţi elevi să mă înjure şi să  mă ameninţe cu bătaia în speranţa că eu voi reacţiona, şi dacă aş fi lovit vreun elev carieră mea didactică s-ar fi sfârşit
- au pus în mai multe rânduri părinţi să-mi facă reclamatiii, pentru a mă putea şantaja
- La toate acestea se adaugă acţiunile din acest an şcolar 2019 – 2020 prin care chiar vor să mă bage în puşcărie
Simulantii şi pacalicii ăştia au scăpat de puşcărie până acum datorită atitudinii binevoitoare a unor poliţişti, procurori şi judecători, căci ei au relaţii.
Ei au
- dat declaraţii mincinoase la poliţie despre mine
- falsificat acte
- minţit sub jurământ

Doar că acum am tras linie”, a spus Duca pe blogul său care are mai multe articole injurioase la adresa colegilor.

Acesta susţine că principiile altor profesori lasă mult de dorit.

”La liceul Traian Lalescu Hunedoara această hotărâre de a nu face nimic, nimic fără bani de la părinţi a fost o idee acceptat la nivel intitutional.
Filozofia lor cu care mi-au făcut capul mare vreo doi ani au exprimat-o în două principii
1. Cine vrea să înveţe trebuie să plătească, noi nu lucrăm gratis, dacă te duci la doctor trebuie să scoţi bani din buzunar
2. Ce rost are să-t baţi capul cu ei (elevii) că oricum sunt proşţi, nu poţi tu să-i faci deştepţi.
Filozofia asta a lor m-a şocat, DAR are o baza în realitate. Ce rost are să-ţi faci lecţiile dacă rezultatul e acelaşi, banii curg luna de luna.
Citiţi cartea mea Evaluare şi motivarea elevului dacă vreţi să înţelegeţi şi să cunoaşteţi mai multe.
Este recunoscut că în Jud. Hunedoara  Colegiul Naţional Decebal Deva este cel mai bun. Profesorii de la acest colegiu primesc exact acelaşi salariu că profesorii de la Liceul Teoretic Traian Lalescu Hunedoara, cu promovabilitate 15%. Înţelegeţi realitatea? Profesorii de la Decebal sunt nişte fraieri, nu-i aşa? ”, a scris Duca pe blogul său. 

Colegiul Naţional de Informatică Traian Lalescu este considerat a fi unul din liceele performante din România, cu performanţe internaţionale la nivelul elevilor de informatică.


 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici