Vadim Tudor, la DIICOT pentru a-şi preciza acuzaţiile în cazul atacului informatic asupra ziarului său

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a prezentat miercuri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru "a-şi preciza capătul de cerere" cu privire la atacul informatic asupra publicaţiei Tricolorul, deţinută de polician, spun surse judiciare.

136 afișări
Imaginea articolului Vadim Tudor, la DIICOT pentru a-şi preciza acuzaţiile în cazul atacului informatic asupra ziarului său

Corneliu Vadim Tudor (Imagine: Octav Gabea/Mediafax Foto)

În 14 ianuarie, un delegat al europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind hackeri ce "atacă" site-urile publicaţiilor sale. Plângerea a fost înregistrată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organzată şi Terorism, din cadrul Parchetului ICCJ.

Liderul PRM administrează publicaţiile Tricolorul şi România Mare.

Vadim Tudor declara, în 11 ianuarie, după audierea sa la Parchetul ICCJ în scandalul legat de evacuarea PRM din actualul sediu (în care a fost deferit justiţiei-n.r.), că site-ul ziarului "Tricolorul" nu mai poate fi accesat de "trei zile şi trei nopţi", acuzând un presupus "atac informatic".

"Un atac informatic fără precedent defăşoară STS-ul lui Marcel Opriş împotriva Ziarului Tricolorul, de trei zile şi trei nopţi. Serverul nostru este în Luxemburg", declara liderul PRM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici