Vâlcea: Un autocar cu turişti şi alte patru autovehicule, implicate într-un accident

Un autocar cu turişti a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier petrecut pe Valea Oltului, în dreptul Mănăstirii Cozia, de lângă localitatea Călimăneşti, în evenimentul soldat cu cinci răniţi uşor fiind implicate alte patru maşini.

41 afișări
Imaginea articolului Vâlcea: Un autocar cu turişti şi alte patru autovehicule, implicate într-un accident

Vâlcea: Un autocar cu turişti şi alte patru autovehicule, implicate într-un accident (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, comisarul Gabriel Ciobotoiu, şoferul unui autocar cu turişti care circula pe DN 7 Rm Vâlcea - Sibiu nu a păstrat distanţa faţă de maşina din faţă, pe care a lovit-o şi a proiectat-o în alte trei din faţa ei, autoturismele intrând succesiv unul în celălalt.

"Accidentul a produs avarii tuturor maşinilor implicate în acest accident. Iniţial, conducătorii auto şi pasagerii din maşinile implicate în accident au declarat că nu au probleme medicale, dar ulterior au fost chemate trei ambulanţe, care au transportat cinci răniţi, deoarce acuzau leziuni cervicale şi la mâini şi picioare, dar toţi au leziuni uşoare", a declarat comisr Gabriel Ciobotoiu.

Potrivit sursei citate, răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea pentru investigaţii şi intervenţii medicale, însă nu sunt în stare gravă.

"Cercetările noastre continuă în acest caz", a mai spus comisarul Gabriel Ciobotoiu.

Traficul rutier în zona accidentului s-a desfăşurat cu greutate timp de peste oră, alternativ, pe o singură bandă, timp în care echipajele ISU au curăţat carosabilul.

La ora transmiterii ştirii, circulaţia a revenit la normal, dar echipajele Poliţiei Rutiere continuă să dirijeze circulaţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici