Vărul lui Lucian Bute se simte mai bine

Starea de sănătate a vărului boxerului Lucian Bute, bătut duminică în faţa unei discoteci din localitatea gălăţeană Pechea, s-a ameliorat, medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi spunând că pacientul este conştient şi nu mai este nevoie de o intervenţie chirurgicală.

192 afișări
Imaginea articolului Vărul lui Lucian Bute se simte mai bine

Spital (Imagine: Shutterstock)

"Pacientul Gelu Bute are o evoluţie favorabilă. A redevenit conştient, dar este încă uşor confuz. Imagistic nu s-a detectat formarea unei colecţii de sânge la nivelul fracturii craniene şi a zonei contuzionate a creierului. Pacientul are noroc, în acest caz nefiind nevoie de o operaţie în condiţiile actuale", a declarat, luni, dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi, unde este internat vărul boxerului Lucian Bute.

De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Galaţi au afirmat că au fost identificaţi toţi agresorii tânărului de 23 de ani, fiind vorba despre cinci persoane.

"Aceste cinci persoane sunt audiate de către poliţişti. Sunt aşteptate şi concluziile medico-legale în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Cristina Tatulici.

Conflictul în urma căruia Gelu Bute, văul lui Lucian Bute, a ajuns în stare gravă la spital a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 4.00 şi a fost sesizat de către o patrulă de poliţie.

"Poliţiştii care patrulau au observat că un grup de tineri se aflau în conflict la intersecţia unor străzi din comună. În momentul în care patrula s-a apropiat, tinerii au fugit, la faţa locului rămând doar cel care se află acum în spital. Pentru că acesta era rănit, poliţiştii au solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 intervenţia unei ambulanţe", declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Ulterior, Gelu Bute a fost internat în stare gravă la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi .

Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Nicolae Bacalbaşa, declara că tânărul, care a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de mai multe persoane, se afla în comă şi urma să fie operat.

Tot duminică, poliţiştii din Galaţi au identificat patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani care au fost implicaţi în scandalul din faţa unei discoteci din localitatea Pechea. Oamenii legii spuneau că vor continua cercetările pentru identificarea tuturor celor implicaţi în conflict.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici