Vaslui: Un microbuz din R. Moldova, plin cu călători, s-a răsturnat

Un microbuz din Republica Moldova, plin cu călători, s-a răsturnat, sâmbătă seară, în afara părţii carosabile, la ieşirea din localitatea vasluiană Olteneşti, de pe drumul european E 581, o persoană fiind grav rănită, iar altele suferind diferite contuzii.

4 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Un microbuz din R. Moldova, plin cu călători, s-a răsturnat

Vaslui: Un microbuz din R. Moldova, plin cu călători, s-a răsturnat

Potrivit poliţiştilor vasluieni, o persoană din cele 13 care se aflau în microbuz a fost grav rănită, iar altele au suferit mai multe contuzii. Maria Golban, în vârstă de 57 de ani, a fost internată la Spitalul Municipal Huşi, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, plagă frontală. Accidentul a avut loc din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum de către şoferului mijlocului de transport.

Neglijând faptul că partea carosabilă era acoperită cu gheaţă, Sergiu Delinschi nu a redus viteza într-o curbă periculoasă şi, după ce a frânat brusc, a derapat şi s-a răsturnat în afara drumului, pe sensul opus de mers.

"Cu excepţia femeii, care a ajuns în stare gravă la spital, ceilalţi pasageri se pot considera norocoşi, ei alegându-se doar cu unele contuzii, fără a necesita spitalizarea. Este un accident care s-a produs din cauza inconştienţei şoferului şi a condiţiilor de iarnă în care se circulă în judeţul Vaslui", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Microbuzul implicat în accident efectua o cursă regulată de transport persoane între Chişinău şi Bucureşti, majoritatea călătorilor fiind din Republica Moldova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici