VIDEO: Trei doljeni care s-au întors din Italia, băgaţi forţat în carantină după ce nu au declarat că au venit dintr-o zonă de risc

  • Trei persoane din Dolj, care s-au întors recent din Italia, au fost băgate forţat în carantină, marţi noaptea, într-un centru special amenajat în Craiova.
  • Potrivit autorităţilor din Dolj, cei trei cetăţeni sunt din localitatea Sadova.
  • Oamenii au ajuns în ţară pe cale terestră.
5896 afișări

Directorul DSP Dolj, Ludmila Prunariu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele trei persoane au trecut prin Lodi, zonă de risc în Italia, dar că nu au declarat acest lucru la întoarcerea în ţară. Medicul de familie din Sadova a descoperit că cei trei au minţit, iar marţi noaptea autorităţile le-au căutat la domicilii pentru a le aduce la centrul de carantină.

„Dintre persoanele care au ajuns pe cale terestră în localităţi din judeţul Dolj, trei persoane din Sadova n-au declarat iniţial, la intrarea în ţară, că vin din această regiune. Discutând cu medicul de familie, aşa cum este procedura, s-a aflat că au fost în regiunea Lodi, n-au spus exact unde.(...) Ele sunt persoane sănătoase, n-au niciun fel de simptomatologie, dar vor sta în carantină 14 zile”, a declarat Ludmila Prunariu, director DSD Dolj.

Oamenii vor fi monitorizaţi şi verificaţi zilnic de către specialişti din cadrul DSP Dolj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici