Vlad Cosma, audiat ca martor în unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă: Dau declaraţii cu identitate reală. Am confecţionat singur dispozitivele de înregistrare

Vlad Cosma a declarat, la ÎCCJ, unde a fost audiat ca martor în unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă, că în această cauză a dat trei declaraţii, două sub identitate protejată şi una sub identitate reală, explicându-le judecătorilor că si-a confecţionat singur dispozitivele cu care a făcut înregistrări.

1217 afișări
Imaginea articolului Vlad Cosma, audiat ca martor în unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă: Dau declaraţii cu identitate reală. Am confecţionat singur dispozitivele de înregistrare

Vlad Cosma, audiat ca martor în unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă: Dau declaraţii cu identitate reală. Am confecţionat singur dispozitivele de înregistrare

„Statutul de martor protejat mi-a fost impus de procurorul Negulescu fără ca eu să solicit acest lucru. Nu mă refer la cererea prin care am solicitat acest statut care reprezenta o formalitate dictată de Negulescu. Dânsul ne spunea ce să facem. Solicitarea acestui statut a fost impusă. Eu, în dosar, am minimum două calităţi: două identităţi protejate şi Vlad Cosma. Nu mai ştiu nume pentru că în ultimii doi ani am avut foarte multe. Doresc să dau declaraţii doar în calitate de martor cu identitate reală. Motivul pentru care identitatea a fost impusă a fost că eu nu cunoşteam elementele scrise. Ce scrie în declaraţii erau lucruri de care eu nu aveam cunoştinţă. Nu am vrut să semnez minciuni cu numele meu. (...) Singura mea greşeală din acest dosar este că nu am notat aceste nume”, le-a spus Vlad Cosma judecătorilor.

Fostul deputat a povestit că în noiembrie 2015 a fost chemat la DNA Ploieşti de Mircea Negulescu, fiind acolo şi şeful structurii, Lucian Onea. Acesta s-a prezentat alături de sora lui, Andreea Cosma, căreia i s-ar fi cerut să îi denunţe pe Sebastian Ghiţă şi pe procurorul Liviu Tudose, întrucât erau clienţii ei.

„I s-a spus că dacă refuză va fi inculpatăn într-un dosar penal, ceea ce s-a întâmplat la două săptămâni după. Pentru că sora mea a refuzat, am fost chemat doar eu ulterior, în decembrie 2015, de cei doi. În acelaşi timp se aflau la sediu Păvăleanu Marcel şi Răzvan Alexe. Am asistat la negociere. I se cerea lui Păvăleanu să susţină un denunţ formulat în prezenta cauză. El trebuia să confirme ca a asistat la o discuţie (..) lucru pe care am fost şi eu pus în mod nereal să-l confirm într-una din cele cu identitate protejată”, a povestit Vlad Cosma.

Ulterior, spune Vlad Cosma, în ianuarie 2016 a mers cu tatăl lui la DNA Ploieşti, menţionând că lui Mircea Cosma i s-a cerut denunţ împotriva lui Sebastian Ghiţă sau a lui Liviu Tudose. Acesta ar fi cerut timp de gândire.

„Am fost chemat singur cu altă persoană care a dat declaraţii. El a dat declaraţie cu nume real, apoi una cu identitate protejată. A venit rândul meu să susţin declaraţia cu identitate protejată să susţin ce a declarat prima persoană. În permanenţă am asistat în biroul lui Mircea Negulescu. (..) A spus că domnul Onea aşteaptă răspuns, că este nervos, că tata are o vârstă şi o să moară în puşcărie. Era o ameninţare continuă la care am asistat timp de doi ani. (...) Juca un rol, Negulescu era cel bun şi domnul Onea era cel rău”, a mai spus fostul deputat.

„Am asistat la momentul la care persoana asta a dat o declaraţie de martor cu identitate reală în prezenţa mea, iar la scurt timp tot în prezenţa mea a dat declaraţie de martor protejată, în care susţinea declaraţia de martor real. S-a terminat declaraţia domnului şi a venit rândul declaraţiei mele tot în prezenta acelei persoane. Îmi aduc aminte de râsetele lui Onea, lui Negulescu şi ale poliţistului judiciar Iordache, din birou când se introduceau pasaje neadevărate, care mă incriminau pe mine. Trebuia să semnez declaraţia pe care nu am citit-o, dar am văzut ce s-a redactat şi era în stilul lui Negulescu: "Am auzit, mi se pare că, ştiu că...". Am auzit cum cei doi spuneau despre Ispas că e un jegos, o zdreanţă. (...) De procurorul Tudose, Negulescu zicea că speră să-l găsească spânzurat de un pom în pădure la Păuleşti”, a mai spus Vlad Cosma, subliniind că poate pune la dispoziţie înregistrarea, pentru a proba cele menţionate.

În replică, preşedintele completului l-a întrebat pe acesta cum a putut efectua înregistrările, la care fostul deputat a răspuns: „Nu am înregistrat doar cu telefonul. Văzând practicile şi ştiind că asta s-a întâmplat şi în cazul meu, am încercat în anii aceştia să fac înregistrări, ştiind că la un moment dat voi spune ce ştiu. Am avut mai multe dispozitive. Nu au puse la dispoziţie de cineva. Pe lângă profesia de economist, sunt pasionat de IT, am câştigat şi premii. Am confecţionat singur dispozitivele”, a mai spus Cosma.

Acesta a mai explicat şi despre testele cu poligraf efectuate la Buzău, care ar fi fost trucate.

„Mai am o menţiune: unul dintre momentele la care am asistat era legat de hăhăiala celor doi procurori, despre testul poligraf. Viorel Dosaru a fost dus la IPJ Buzău. Acolo sunt duşi toţi martorii din dosare inclusiv din acesta. Dacă susţii o declaraţie mincinoasă, iese cum vor Onea şi Negulescu. (...) Mai am un regret că, deşi ştiam lucrurile acestea, nu am avut tăria să spun aceste lucruri”, a mai explicat Vlad Cosma în încheierea declaraţiei sale.

La finalul şedinţei, procurorul DNA a spus că nu este credibilă declaraţia lui Vlad Cosma, în raport cu circumstanţele cauzei şi a situaţiei sale în alte dosare: “Declaraţia acestuia nu este absolut relevantă”.

Următorul termen va avea loc pe 20 aprilie.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată, în 2016, de procurorii DNA, fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi conducerea unei maşini fără permis. Alături de Sebastian Ghiţă au mai fost trimişi în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub acuzaţiile de luare de mită şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, Viorel Dosaru la data faptelor şef al IPJ Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, trafic de influenţă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie şi Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

În rechizitoriul procurorilor se arată că “în perioada iunie 2013 - primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informaţii nedestinate publicităţii fiind şi Ghiţă Sebastian Aurelian”.

“Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail şi pe Dosaru Viorel să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală”, mai arată rechizitoriul DNA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici