Vlădescu: MAI este cea mai puternică instituţie a statului

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, joi, că evaziunea fiscală nu trebuie să devină o problemă structurală, să intre în zona de criminalitate organizată, afirmând, în acest context, că Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) este cea mai puternică instituţie a statului.

66 afișări
Imaginea articolului Vlădescu: MAI este cea mai puternică instituţie a statului

Vlădescu: MAI este cea mai puternică instituţie a statului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"De forţa dumneavoastră, primită prin lege şi din capitalul uman, depinde felul în care România va funcţiona, felul în care economia va funcţiona. Astfel, ajutaţi-ne să funcţionăm bine, să ne luptăm cu evaziunea fiscală", a spus Vlădescu.

Ministrul a avertizat că evaziunea fiscală nu trebuie să devină o problemă structurală, să nu intre în zona de criminalitate organizată, indicând problema ţigărilor de contrabandă. "Am ieşit din zona în care indivizi izolaţi comiteau infracţiuni izolate şi am intrat în zona crimei organizate", a spus Vlădescu.

Altă zonă de colaborare între MAI şi MF este buna funcţionare a administraţiei locale. "Nu putem avea o administraţie locală, care pe baza principiului autotomiei, să se rupă de buna funcţionare a bugetului de stat. Există administraţii locale care îşi exced costurile, astfel că încercăm să introducem standarde de cost", a arătat Sebastian Vlădescu.

El a subliniat că trebuie menţinută imaginea de ţară sigură.

"Vă rog frumos să ieşiţi din birouri, să menţineţi siguranţa cetăţeanului. Aveţi în Ministerul Finanţelor un susţinător pentru buna dumneavoastră funcţionare, am încercat să vă ajutăm atunci când aveam resurse bugetare, vom face asta şi acum, când nu sunt resurse. Ştim că aveţi nevoie de resurse, vă rog să contaţi pe mine personal şi pe colegii mei. Vă vom ajuta cât putem", a spus Vlădescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici