Voinea nu ştie dacă pensiile vor putea fi plătite majorate chiar din luna ianuarie

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, susţine că prin promulgarea legii bugetului asigurărilor sociale pe 2014, fără promulgarea bugetului de stat, se creează o stiuaţie fără precedent şi nu se poate spune dacă este posibilă plata pensiilor majorate încă din prima lună a anului.

370 afișări
Imaginea articolului Voinea nu ştie dacă pensiile vor putea fi plătite majorate chiar din luna ianuarie

Liviu Voinea (Imagine: Răzvan Chiriţă / Mediafax Foto)

"Este o situaţie fără precedent şi juriştii trebuie să-şi exprime opinia. Pensiile vor creşte, dar creşterea va fi plătită retroactiv dacă nu intră în vigoare toate legile. Bugetul asigurărilor sociale primeşte transfreruri de la bugetul de stat", a spus Voinea la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de ProTV.

Pensiile vor creşte cu 3,76% de la 1 ianuarie 2014.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat bugetul asigurărilor sociale.

"Voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale, nu am nimic de reproşat acelui buget. (...) În aceeaşi zi când va veni, îl voi şi promulga. L-am urmărit, nu are decât nişte rezerve rezonabile. Din acest punct de vedere, domnul prim-ministru poate să stea liniştit", a spus Băsescu.

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge bugetul, în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici