Vreme instabilă în toată ţara

Meteorologii anunţă că luni vremea va fi instabilă în toată ţara, fiind posibile averse de ploaie şi vânt, deşi temperaturile vor fi peste 24 de grade Celsius.

63 afișări
Imaginea articolului Vreme instabilă în toată ţara

Vreme instabilă în toată ţara (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Banat şi Crişana se anunţă vreme în general frumoasă, fiind însă condiţii de ploaie, cu temperaturi cuprinse între 26-29 de grade Celsius.

În Maramureş, vremea este instabilă, cu cer noros, fiind posibile izolat adverse, iar temperaturile se anunţă a fi cuprinse între 24-28 de grade Celsius.

De asemenea, în Moldova, vremea se anunţă instabilă, cu adverse de ploaie, iar temperaturile vor fi între 25-30 de grade Celsius.

În Transilvania, vremea se anunţă uşor instabilă, cu averse locale de ploaie, iar temperaturile vor fi între 24-29 de grade Celsius.

În Muntenia, vremea se anunţă călduroasă, cu temperaturi de 28-34 de grade Celsius, cer temporar noros, cu averse locale, iar în timpul ploilor vântul se va intensifica.

Şi în Dobrogea, se anunţă izolat adverse, însă meteorologii susţin că vremea va fi în general frumoasă cu temperaturi de24-30 de grade Celsius.

Duminică, s-a înregistrat prima zi caniculară din acest an, în care temperaturile au fost peste 30 de grade Celsius în toată ţara, în Bucureşti înregistându-se 36 de grade Celsius.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici