VREMEA în a doua şi a treia zi de Paşte. Ce temperaturi vor fi în ţară şi în Bucureşti

Luni, vremea va fi uşor instabilă. Vor fi înnorări temporare în vestul şi sud-vestul ţării precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, unde local, mai ales după-amiaza, vor cădea averse şi se vor semnala descărcări electrice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

1507 afișări
Imaginea articolului VREMEA în a doua şi a treia zi de Paşte. Ce temperaturi vor fi în ţară şi în Bucureşti

VREMEA în a doua şi a treia zi de Paşte. Ce temperaturi vor fi în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Shutterstock)

În restul teritoriului cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice vor fi izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi în zona montană aferentă, dar şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime între 7 şi 17 grade, uşor mai coborâte în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest.

LA BUCUREŞTI

Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade.

MARŢI

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil în vestul ţării, unde izolat va ploua slab şi trecător şi va fi mai mult senin în rest. Vântul, în general moderat va avea intensificări  pe parcursul zilei cu precădere în jumătatea sudică şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, mai coborâte în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici