VREMEA se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, la Bucureşti şi în ţară

Marţi, vremea se va încălzi uşor mai ales în regiunile extracarpatice. Temperaturile vor fi mai coborâte în estul Transilvaniei şi uşor mai ridicate pe litoral. Cerul va fi variabil în sudul şi în sud-estul teritoriului şi mai mult senin în rest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

580 afișări
Imaginea articolului VREMEA se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, la Bucureşti şi în ţară

PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, la Bucureşti şi în ţară (Imagine: Marius Dumbrăveanu / Mediafax Foto)

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Moldova, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei, cu viteze care pe arii restrânse pot depăşi 45...50 km/h, precum şi în zona montană aferentă, cu rafale de peste 70 km/h, pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiuni şi 16 grade în nord-vestul ţării, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 5 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

LA BUCUREŞTI 

Marţi, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări după-amiaza. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

ÎN ŢARĂ

Marţi, vremea se va încălzi uşor astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, cele mai ridicate valori fiind în regiunile nord-vestice, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 4 grade, uşor mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul ţării, unde, mai ales în cursul zilei, izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va avea intensificări în estul teritoriului cu viteze ce mai pot depăşi 50 km/h, şi la munte unde, pe creste se mai pot depăşi 70 km/h. În restul teritoriului vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici