VREMEA va fi caldă. PROGNOZA METEO în weekend, în ţară, la Bucureşti şi la munte

Sâmbătă, vremea va fi frumoasă şi caldă în vestul, centrul şi nordul ţării, unde cerul va fi mai mult senin, dar dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

601 afișări
Imaginea articolului VREMEA va fi caldă. PROGNOZA METEO în weekend, în ţară, la Bucureşti şi la munte

VREMEA va fi caldă. PROGNOZA METEO în weekend, în ţară, la Bucureşti şi la munte (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

În sud şi est vor fi înnorări temporare şi ceaţa va fi asociată izolat cu burniţă, pe arii restrânse dimineaţa şi local în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 3 grade, mai ridicate în Dealurile de Vest până la 8 grade, dar şi mai coborâte în depresiuni, spre -6 grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales în cursul nopţii, se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8...10 grade, iar cea minimă de -3...-2 grade.

LA MUNTE

Vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va prezenta unele intensificări pe crestele înalte. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă posibil asociată cu burniţă.

DUMINICĂ

Vremea va fi caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi local, dimineaţa şi noaptea, ceaţă asociată cu burniţă sau fulguieli trecătoare, în sudul şi estul ţării şi izolat în centru. Cu totul izolat vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor avea valori de la 0...2 grade în zonele cu ceaţă persistentă din Câmpia Română şi 14 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -9 grade.

LA MUNTE

Vremea se va menţine în general frumoasă şi caldă pentru această dată din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă asociată cu chiciură şi burniţă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici