Vremea va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere şi în centrul, sudul şi estul teritoriului, informează ANM.

4238 afișări
Imaginea articolului Vremea va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii

Vremea va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru Vineri şi Sâmbătă

Vineri

ÎN ŢARĂ

Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice, în cea mai mare parte a ţării. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi îndeosebi la deal, la munte, în Oltenia, Transilvania şi Muntenia, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în timpul averselor, când poate lua aspect de vijelie. Excepţie vor face regiunile sud-estice, unde cerul va avea înnorări trecătoare, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 6 şi 14 grade.

BUCUREŞTI

Deşi valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât în intervalul precedent, vremea se va menţine caldă pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 11...12 grade. Ziua vor fi înnorări trecătoare, iar probabilitatea pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice va fi mai ridicată spre orele serii. Noaptea cerul va fi mai mult noros, iar averse şi fenomene electrice vor apărea temporar. Vântul va sufla slab şi moderat.

LA MUNTE

Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp, şi cu totul izolat 30...40l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, dar mai ales în timpul averselor. Temperatura aerului va fi în scădere.

LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 12 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 13 şi 19 grade.

 

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi uşor instabilă, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi temporar noros şi mai ales ziua vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în regiunile nord-vestice, vestice, sudice şi centrale şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade. În zonele joase de relief, îndeosebi din sud-est, vor fi condiţii de ceaţă.
 

LA MUNTE

Vremea va fi relativ caldă, cu aspect schimbător. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vor fi condiţii de averse slabe şi descărcări electrice, ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări trecătoare, asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 13 grade. Vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 14 şi 19 grade.

LA MARE

Vremea va fi relativ caldă, cu aspect schimbător. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vor fi condiţii de averse slabe şi descărcări electrice, ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări trecătoare, asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 13 grade. Vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 14 şi 19 grade.

Duminică

LA MUNTE

Vremea va deveni în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate, iar treptat, dinspre masilvele vestice aria ploilor va fi în extindere cuprinzând întreaga zonă montană. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, iar pe arii restrânse cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. Temperatura aerului va marca o scădere faţă de intervalul anterior.

LA MARE

Vremea va fi relativ normală termic şi va deveni în general instabilă. Cerul va fi temporar noros. Începând din cursul după-amiezii, temporar, vor fi averse în general slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua şi în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 16 grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 12 grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 15 şi 19 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici