Wizz Air va lansa în iulie cursa Bucureşti - Milano Malpensa

Compania low cost Wizz Air va lansa în iulie zboruri pe ruta Otopeni - Milano (Malpensa), cu o frecvenţă de patru curse săptămânale, a anunţat, miercuri, operatorul aerian.

123 afișări
Imaginea articolului Wizz Air va lansa în iulie cursa Bucureşti - Milano Malpensa

Wizz Air va lansa în iulie cursa Bucureşti - Milano Malpensa (Imagine: Alex Drifter/Mediafax Foto)

"Anticipăm că această rută va fi foarte populară pentru cei care călătoresc în interes de serviciu sau pentru petrecerea timpului liber, preconizând creşterea traficului şi a operaţiunilor în viitor", a declarat, într-un comunicat, ofiţerul şef pe segmentul comercial al Wizz Air, Gyorgy Abran.

Compania operează zboruri pe relaţia Bucureşti-Milano şi pe alt aeroport al oraşului italian - Bergamo, unde are o frecvenţă de zece zboruri pe săptămână.

Astfel, Wizz Air va opera zboruri spre aeroporturile din zona Milano de două ori în fiecare zi.

Wizz Air deţine în România patru baze operaţionale, la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, care au generat anul trecut un trafic total de 2,16 milioane pasageri.

Operatorul a transportat anul trecut un număr de 2,7 milioane de pasageri din şi spre România, în creştere cu 29% faţă de 2010

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici