Zece copii, INTOXICAŢI cu monoxid de carbon la şcoală/ Distrigaz neagă existenţa unor scăpări de gaze

Zece copii de clasa a cincea şi a şasea de la o şcoală din Ploieşti primesc, vineri, îngrijiri medicale, după ce au acuzat dureri de cap şi ameţeli. Elevii se simt rău cel mai probabil din cauza unor scăpări de gaze de la o centrală termică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

431 afișări
Imaginea articolului Zece copii, INTOXICAŢI cu monoxid de carbon la şcoală/ Distrigaz neagă existenţa unor scăpări de gaze

Zece copii, INTOXICAŢI cu monoxid de carbon la şcoală

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri, la şcoala ”Rareş Vodă” din Ploieşti, unde mai mulţi elevi sunt suspecţi de intoxicaţie cu monoxid de carbon.

"Prezintă vărsături şi dureri de cap. Zece copii de clasa a cincia sau a şasea prezintă simptome, sunt evaluaţi de către un medic. Posibil, scăpări de gaze de la o centrală termică", a declarat Vasiloae.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a declarat că mai multe echipaje de salvare sunt la faţa locului.

”Până acum sunt zece copii. Starea lor este bună, dar au acuzat cefalee, ameţeli. Intervenim cu trei echipaje", a spus Duţă.

La ora transmiterii acestei ştiri, medicii evaluează starea elevilor, urmând să decidă dacă vor fi transportaţi la spital sau nu.

Distrigaz: Nu sunt scăpări de gaze la şcoala ”Rareş Vodă” din Ploieşti

Distrigaz susţine că nu sunt scăpări de gaze la şcoala ”Rareş Vodă” din Ploieşti, unde zece copii au acuzat dureri de cap şi ameţeli, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit ISU Prahova, Distrigaz a informat că la şcoală nu sunt scăpări de gaze.

”Un singur copil prezintă ameţeli, la restul e posibil să fie efectul de turmă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

Potrivit acesteia, nimeni nu va fi transportat la spital.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici