Zeci de copii din satele inundate vor pleca în tabere la munte şi la mare

Organizaţia "Salvaţi Copiii" consiliază copii din zonele Moldovei afectate de inundaţii, evaluează grădiniţele şi şcolile, iar din fondurile disponibile vor reabilita unităţi afectate de ape, implicându-se totodată în trimiterea a 193 de minori în tabere gratuite la mare şi la munte.

36 afișări
Imaginea articolului Zeci de copii din satele inundate vor pleca în tabere la munte şi la mare

Zeci de copii din satele inundate vor pleca în tabere la munte şi la mare

"20 de specialişti şi 30 de voluntari ai Salvaţi Copiii au ajutat încă din primele zile, copiii şi familiile cele mai grav afectate din judeţele Suceava şi Iaşi prin distribuirea de alimente, apă şi obiecte de primă necesitate. Suportul financiar acordat până acum de Salvaţi Copiii a fost de 100.000 de lei", informează organizaţia, miercuri, printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în perioada 26 iulie-3 august au fost evaluaţi individual psiho-emotional 114 copii şi 47 de familii din localitatea Tibeni (Suceava), 50 de copii din Răchiteni (Iasi), iar miercuri psihologii "Salvaţi Copiii" evaluază copiii din comunele Straja (judeţul Suceava) şi Lespezi (judeţul Iaşi).

Primele evaluări psihologice ale copiilor din satele respective au arătat că aproximativ 14 la sută dintre aceştia au dezvoltat comportamente post-traumatice (coşmaruri recurente, teamă de abandon, teamă de apă şi tunete). Alţi 11 copii sunt în risc de abandon şcolar, iar 7 suferă de afecţiuni medicale diverse: boli de piele, boli digestive, pneumonie.

"În următoarele zile, Salvaţi Copiii va evalua copiii din Brodina, Bîlca, Putna, Rădăuţi (Suceava) şi Răchiteni, Lespezi, Alexandru Ioan Cuza (Iaşi), asigurând necesarul de urgenţă pentru 2.000 de copii (alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie). Totodată, Salvaţi Copiii va dezvolta programe educaţionale cu copiii 4 ore/zi în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale', spune preşedintele executiv al organizaţiei, Gabriela Alexandrescu.

Alte activităţi pe care organizaţia le va desfăşura sunt de consiliere şi susţinere psiho-emoţională pentru copii şi familii, evaluare medicală pentru copiii şi adulţii care au nevoie, precum şi de a asigura medicamentele necesare. De asemenea, vor fi evaluate grădiniţele şi şcolile din zonele afectate, iar în măsura fondurilor disponibile vor fi reabilitate unităţile de învăţământ inundate, astfel încât în 15 septembrie copiii să poată merge la şcoală.

"Totodată, copiii din satele inundate din Moldova vor merge în mai multe tabere gratuite. În colaborare cu Prefectura Suceava, Salvaţi Copiii va trimite în tabăra din Moeciu (judeţul Braşov) 25 de copii din Tibeni. Aceştia vor primi îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie, obiecte igienico-sanitare, jucării.
În colaborare cu Jandarmeria Iaşi, Liceul D. Mangeron Iaşi şi Teatrul Luceafarul, Salvaţi Copiii va organiza o mini-tabără în Iaşi pentru 50-100 de copii din Răchiteni. Copiii din această tabără vor fi implicaţi în diverse activităţi de timp liber, cum ar fi vizite la muzee, mânăstiri, grădina botanică, spectacole, jocuri sportive", arată sursa citată.

Alţi 42 de copii vor pleca în această săptămână în tabăra de la Neptun-Olimp, iar săptămâna viitoare urmează să plece un grup de 26 de copii în tabăra de la Sinaia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici