Zeci de tinere dintr-un judeţ din România au fost racolate, prin metoda „Loverboy”, pentru a se PROSTITUA în străinătate. Şapte persoane au fost reţinute în acest caz

Şapte persoane au fost reţinute în urma unor percheziţii în Buzău, anchetatatorii acuzându-le că au racolat, prin metoda ”Loverboy”, 30 de tinere sărace sau din familii dezorganizate, pentru a se prostitua în Olanda, Spania, Elveţia, Germania, etc.

13291 afişări

Imaginea articolului Zeci de tinere dintr-un judeţ din România au fost racolate, prin metoda „Loverboy”, pentru a se PROSTITUA în străinătate. Şapte persoane au fost reţinute în acest caz

Zeci de tinere dintr-un judeţ din România au fost racolate prin metoda „Loverboy” pentru a se PROSTITUA în străinătate. Şapte persoane au fost reţinute

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţie, 18 percheziţii au avut loc marţi în judeţul Buzău, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.

Investigaţiile au scos la iveală faptul că, între anii 2012 - 2018, cei 15 membri ai grupării infracţionale ar fi racolat, din România, prin metoda Loverboy, 30 de tinere cu situaţie materială precară sau provenind din familii dezorganizate, în vederea practicării prostituţiei în Olanda, Spania, Elveţia, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii (Scoţia şi Irlanda de Nord), Suedia şi Italia.

Din activitatea infracţională, membrii grupării ar fi obţinut aproape 325.000 de lire şi 132.000 de euro.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate obiecte şi înscrisuri, precum şi un pistol cu aer comprimat, deţinut fără respectarea prevederilor legale.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, şapte dintre membri, cu vârste cuprinse între 28 şi 42 de ani, fiind reţinuţi, iar pe numele a doi dintre ei a fost luată măsura controlului judiciar.

”Pentru documentarea activităţii infracţionale a grupării, s-a cooperat cu autorităţile poliţieneşti din Scoţia şi Irlanda de Nord, fiind înfiinţată o echipă comună de anchetă (JIT) cu cele două state”, arată sursa citată.

La rândul lor, procurorii DIICOT precizează că au fost reţinuţi pentru 24 de ore Stanciu Stelică, Vasile Niţă, zis ”Ţuţu”, Moldoveanu Iulian Giorgian, zis ”Gică”, Iordache Daniel Ionuţ, zis ”Buduluş”, Duţă Cristinel, Motoc Aurel şi Ştefănescu Florinel, zis ”Van Damme”.

Potrivit DIICOT, în perioada 2008-2010, Stanciu Stelică a obţinut sume de bani însemnate de pe urma practicării prostituţiei pe teritoriul Spaniei a mai multor tinere, seduse de ideea unei relaţii de dragoste cu Stanciu.

”În perioada 2010-2012, activitatea de prostituţie a două persoane vătămate a fost transferată pe teritoriul Olandei, în plus, începând cu anul 2011 fiind înregistrate noi transferuri de sume de bani din Olanda în Romania pe numele inculpatului Stanciu Stelică. Începând cu luna august 2012, având în vedere experienţa acumulată în organizarea, desfăşurarea şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de diverse tinere pe teritoriul Olandei, inculpatul Stanciu Stelică iniţiază şi constituie un grup infracţional de natură interfamilială având acelaşi scop de comitere de infracţiuni de proxenetism.Din cadrul acestui grup a făcut parte sora inculpatului Stanciu Stelică, care, în cursul lunii august 2012, s-a deplasat în Amsterdam împreună cu fiica sa ce urma să practice prostituţia în locuri special amenajate în acest sens -<la vitrine>, precum şi cu nepotul inculpatului Stanciu Stelică, care a racolat, la rândul său, o persoană de sex feminin ce urma de asemenea să practice prostituţia”, arată procurorii DIICOT.

Conform acestora, activităţile infracţionale ale lui Stanciu au făcut obiectul investigaţiilor făcute într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, finalizat parţial cu trimiterea în judecată, în vara anului 2013, a doi inculpaţi. Stanciu a întrerupt atunci activitatea infracţională, încetând astfel funcţionarea grupului infracţional, însă în primavara anului 2014, a pus bazele unui alt grup.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
GRUPARE ,
PROXENETISM ,
REŢINERI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.