Halep nu a jucat nici în echipament Adidas la Shenzhen, dar nu a îmbrăcat nici hainele altui sponsor după ce s-a despărţit de firma germană! Simona a confirmat că şi-a încheiat parteneriatul cu Adidas, intrând pe teren într-un echipament roşu, fără siglă. Românca nu a mai putut evolua cu emblema Adidas pe piept, întrucât nu şi-a mai prelungit contractul cu compania de echipament sportiv, care a expirat chiar duminică.
Simona Halep a precizat la conferinţa de presă că nu s-a înţeles încă cu alt sponsor, dar nici nu se grăbeşte, aşteptând ca Virginia Ruzici să-i găsească cea mai bună ofertă: „Ieri a fost ultima zi în care am putut să port echipament Adidas, pentru că parteneriatul a luat sfârşit. Acum nu am niciun sponsor, managerul meu se ocupă, aşa că nu am idee cu cine voi semna. E abia prima zi a anului, aşa că nu mă grăbesc”.
Echipamentul inedit i-a adus noroc Simonei, iar favorita principală a tecut de Nicole Gibbs cu 6-4, 6-1 .Probabil că Halep îşi va găsi rapid o nouă colaborare, având în vedere că imaginea ei poate fi valorificată foarte bine după ce a devenit lider mondial. În acest moment există mai multe indicii că Halep este aproape să semneze cu Nike, firma ce îi mai sponsorizează pe Roger Federer, Rafael Nadal sau Maria Şarapova.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
Citeşte şi: Sfaturi despre bani date de un tânăr care şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 30 de ani: ”Aruncă-ţi televizorul!”
Citeşte şi: De ce ciocnim paharele la evenimentele importante. Istoria neştiută şi bizară a toasturilor
Citeşte şi: Mesaj emoţionant al lui Feli Donose, la începutul anului. „M-am pierdut atât de tare încât nu mai ştiam cine sunt”
Citeşte şi: REVELION 2018 | Spectacol de lumini la Londra, Paris, Berlin, Burj Khalifa-Dubai/ Hong Kong a intrat în 2018 cu cel mai grandios foc de artificii din istorie/ Cum au sărbătorit oamenii de pe întregul mapamond intrarea în 2018 | VIDEO
Citeşte şi: LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 31 decembrie, la Tragerile Speciale Loto de Anul Nou