A pozat nud pentru a strânge fonduri de participare la JO 2010

Schiorul scoţian Alain Baxter a pozat nud pentru un calendar, scopul său fiind strângerea fondurilor necesare care să-i permită să participe la Jocurile Olimpice din 2010, de la Vancouver, Canada, după ce nu a mai primit resurse din cauza rezultatelor slabe, informează BBC.

418 afișări
Imaginea articolului A pozat nud pentru a strânge fonduri de participare la JO 2010

A pozat nud pentru a strânge fonduri de participare la JO 2010 (Imagine: news.bbc.co.uk)

Baxter, în vârstă de 34 de ani, se va retrage din activitate după Jocurile Olimpice de la Vancouver. "Nu este un nud total, este parţial nud, gustos de nud aş spune. A fost stresant să pozez nud la început dar am făcut-o şi au ieşit bine. Scopul meu final este Vancouver, să termin la Jocurile Olimpice. Ăsta e planul. Sper că mă va ţine corpul şi voi avea nişte ultime sezoane bune", a spus Baxter.

Alain Baxter era clasat în primii zece schiori ai lumii înainte de Jocurile Olimpice de la Salt Lake City, în 2002, unde a terminat pe poziţia a treia, dar nu a primit medalia după ce a fost depistat pozitiv cu o substanţă interzisă.

Schiorul este clasat acum pe o poziţie apropiată de locul 120 şi are nevoie de 10.000 de lire sterline pentru a rămâne în circuit. "Salt Lake City a fost acum mult timp în urmă şi a durut. Ţintesc să ajung în primii treizeci, înapoi în disputele de la Cupa Mondială. Dacă eşti în primii treizeci ai o şansă bună să mergi până la capăt", a mai spus Baxter.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici