AFAN vrea să întârzie începerea meciurilor din Liga I cu 10 minute

Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori intenţionează să continue seria protestelor faţă de rezilierea unilaterală a contractelor unor fotbalişti, prin întârzierea începerii partidelor din cadrul Ligii I cu 10 minute, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele AFAN, Emilian Hulubei.

123 afișări
Imaginea articolului AFAN vrea să întârzie începerea meciurilor din Liga I cu 10 minute

AFAN vrea să întârzie începerea meciurilor din Liga I cu 10 minute (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

"Vom continua seria protestelor. Vrem să întârziem meciurile din Liga I cu 10 minute pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor la care sunt supuşi fotbaliştii din România. Aşteptăm un răspuns şi de la FIFA în aceeaşi privinţă, dar şi de la preşedintele României, în 30 de zile. Şi vom trimite o scrisoare şi primului ministru. Noi ne pregătim şi pentru alte proteste, pentru că lucrurile nu mai pot continua aşa", a declarat Hulubei.

Preşedintele sindicatului fotbaliştilor a început demersurile pentru modificarea Legii Insolvenţei, care în forma actuală dezavantajează sportivii. "Am discutat şi cu nişte parlamentari care ne-au promis că vor propune modificarea Legii Insolvenţei. Este nevoie de adăugarea unui punct dinstinct pentru sportivi. Avem promisiuni, acum sperăm să şi iasă ceva", a mai spus Emilian Hulubei.

AFAN a informat FIFA şi UEFA cu privire la situaţia fotbaliştilor din Liga I cărora le sunt îngrădite drepturile şi libertăţile de către cluburile în insolvenţă, care le reziliază unilateral contractele în timpul desfăşurării campionatului, prin interpretarea prevederilor legale.

De asemenea, sindicatul fotbaliştilor i-a transmis o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, informându-l că prin interpretarea legii insolvenţei, cluburile încalcă "în mod grav" prevederi constituţionale precum egalitatea în drepturi şi dreptul la muncă.

În prezent, dintre cele 18 cluburi din Liga I, şapte se află în insolvenţă, FC Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici