- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (16.06.2017, 07:30)
- Andrei Pal
Alexandra Cadanţu, calificată în sferturile de finală ale turneului ITF de la Hodmezovasarhely
Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu, locul 172 în clasamentul WTA, a câştigat, joi, scor 6-2, 6-2, meciul jucat cu Elitsa Kostova (Bulgaria, 153 WTA) în optimile de finală ale turneului ITF de la Hodmezovasarhely (Ungaria), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari.
Urmărește
115 afișări
Alexandra Cadanţu, calificată în sferturile de finală ale turneului ITF de la Hodmezovasarhely (Imagine: Hepta)
Partida dintre cele două sportive a durat o oră şi 39 de minute. În primul set, Cadanţu a câştigat de patru ori contra serviciului, începând chiar din primul game. Românca şi-a cedat, la rândul său, de două ori serviciul în actul de debut, încheiat cu scorul de 6-2, în 48 de minute.
În actul secund, Alexandra Cadanţu a început la fel, cu break în primul game, fiind egalată imediat de Kostova, însă românca a reuşit să se impună, în game-ul următor, pe serivciul adversarei, consolidând break-ul cu un serviciu bun în game-ul următor (1-3). Cadanţu a câştigat din nou contra serviciului imediat, ducând scorul la 4-1 în favoarea sa. De la acest scor, cele două au mers cap la cap pe serviciu şi setul s-a încheiat, scor 6-2, în 51 de minute.
În sferturile de finală, Alexandra Cadanţu va da piept cu o altă româncă, Mihaela Buzărnescu, locul 374 în clasamentul mondial, care a trecut în optimi de Vera Lapko (238 WTA), scor 6-3, 6-2.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Citeşte şi: FIFA: Arbitrii vor putea opri, suspenda sau abandona meciuri din cauza comportamentului fanilor
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria