Alibec a marcat la primul său meci după accidentare: A fost grea revenirea pe teren, m-am sufocat după 10 minute

Denis Alibec, atacantul echipei Astra Giurgiu, a declarat, joi, după remiza formaţiei sale pe teren propriu cu West Ham United, scor 1-1, în play-off-ul Europa League, că i-a fost foarte greu să revină pe teren după accidentarea suferită la Euro 2016.

388 afișări
Imaginea articolului Alibec a marcat la primul său meci după accidentare: A fost grea revenirea pe teren, m-am sufocat după 10 minute

Alibec a marcat la primul său meci după accidentare: A fost grea revenirea pe teren, m-am sufocat după 10 minute

"Sunt bucuros că am marcat şi că am ajutat echipa, chiar dacă puteam să facem mai mult. A fost grea revenirea pe teren, m-am sufocat după 10 minute. Dar încet, încet, o să-mi revin. Cred că puteam să şi câştigăm în această seară, în Anglia va fi un alt meci, mult mai greu, sper că le vom face faţă. Mă bucur că Marius Şumudică a revenit alături de noi, ne ajută foarte mult. Cred că Astra poate să ajungă în grupele Europa League, totul depinde de noi. Sper să vină şi Budescu şi să refacem cuplul de anul trecut", a declarat Alibec după meci pentru DigiSport.

Geraldo Alves, fundaşul giurgiuvenilor a precizat la finalul partidei: "Cred că am făcut un joc bun, am încercat să jucăm fotbal şi să nu primim gol. Jucătorii lui West Ham sunt foarte buni, dar noi ne-am antrenat foarte bine şi suntem mândri de ce am făcut azi. Alibec este un jucător diferit, care miroase golul, face diferenţa în atac şi s-a văzut azi. Revenirea lui Marius Şumudică ne-a dat un tonus în plus, ne-a încurajat, ne-a împins de la spate mereu. Nu avem nimic de pierdut în Anglia, vrem să câştigăm şi să intrăm în Europa League. Cred că va fi mai mare presiunea pe West Ham".

Mijlocaşul Mark Noble a deschis scorul în minutul 45, din penalty. Atacantul Denis Alibec a egalat în minutul 83 pentru campioana României. Meciul retur va avea loc joi, 25 august, de la ora 21.45, la Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici