Andone: Ar fi normal să se reducă numărul echipelor din Liga I dacă mai apar probleme financiare

Antrenorul formaţiei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, joi, la deschiderea magazinului Nike de la Băneasa Shopping City, că în cazul în care ar mai apărea probleme financiare ar fi normal să se reducă numărul echipelor din Liga I.

7 afișări
Imaginea articolului Andone: Ar fi normal să se reducă numărul echipelor din Liga I dacă mai apar probleme financiare

Andone: Ar fi normal să se reducă numărul echipelor din Liga I dacă mai apar probleme financiare (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"E normal ca Mircea Sandu să-şi dorească întârirea compionatului. Asta presupune şi jucători români foarte buni pe care îi dai la echipa naţională. Nu se diluează competiţia. Dacă vor mai fi probleme din astea financiare normal ar fi să se reducă numărul echipelor, să se joace play-off. Să te întâlneşti cu Steaua de patru ori într-un an ar fi altfel. Ar fi un alt interes", a declarat Andone.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, că propunerea privind reducerea numărului echipelor din Liga I la 14 şi introducerea sistemului play-off începând cu ediţia 2013-2014 va fi supusă la vot în cadrul Adunărilor Generale ale LPF şi FRF.

"Am vorbit cu preşedintele Mircea Sandu ca din campionatul 2013-14, atunci când se restructurează Liga a II-a, să se propună în Adunările Generale ale LPF şi FRF un campionat cu 14 echipe, cu desfăşurarea ca în Elveţia (n.r. - sistem play-off). Nu am vorbit cu preşedinţii de cluburi despre asta, aşteptăm să vedem cine rămâne în Liga I şi cine retrogradează. Asta ca să putem face o Adunare Generală în vară, aşa cum este normal", a spus oficialul LPF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici