Andone: Dacă voi simţi că la anul vom avea şanse la titlu rămân la Dinamo

Antrenorul formaţiei FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este dispus să-şi ducă până la final contractul cu gruparea "alb-roşie", scadent în vara anului 2012, în cazul în care va simţi că echipa are şanse să câştige titlul de campioană sezonul viitor.

12 afișări
Imaginea articolului Andone: Dacă voi simţi că la anul vom avea şanse la titlu rămân la Dinamo

Andone: Dacă voi simţi că la anul vom avea şanse la titlu rămân la Dinamo (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

"Vom vedea în vară dacă voi avea răbdare. Contractul meu e pe doi ani. Vom vedea ce va fi în vară. Contractele sunt făcute şi cu clauză de reziliere, dar acum e prematur. E pe doi ani de zile, cu opţiune pe încă unul. Dacă lucrurile evoluează şi dacă voi simţi că la anul avem şansă la titlu... Dacă lucuririle vor merge spre bine, îmi voi respecta contractul, e semnat pe doi ani", a spus Andone.

Tehnicianul consideră că pentru Dinamo va fi un sezon compromis în cazul în care nu va reuşi să cucerească Cupa României: "E presiune mare şi pe jucători, transmit şi eu asta. Nu pot să-i las pe locul patru. La cupă vom vedea după finală cine o să se bucure. Să vedem dacă vom ajunge şi acolo, pentru că mai avem două meciuri. Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. E presiune mare, dar asta e meseria pe care ne-am ales-o. E normală până la urmă şi din cauza banilor şi din cauza faptului că suntem persoane publice, dar asta ne-am ales. Trebuie să nu cedăm. Pentru Dinamo, dacă vom pierde cupa şi terminăm pe locul patru, ce sezon e? Compromis total".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici