Andone: Dinamo nu mă poate surprinde, o remiză e egală cu eliminarea din Europa

Antrenorul FC Rapid, Ioan Andone, consideră că ştie foarte bine jocul fostei sale echipe, că nu poate fi surprins cu nimic, mizând pe o victorie în derbiul cu Dinamo, de duminică, un rezultat de egalitate reprezentând în opinia sa pierderea locului care va permite participarea în Liga Europa.

13 afișări
Imaginea articolului Andone: Dinamo nu mă poate surprinde, o remiză e egală cu eliminarea din Europa

Andone: Dinamo nu mă poate surprinde, o remiză e egală cu eliminarea din Europa (Imagine: Thomas Câmpean/Mediafax Foto)

"E un meci special pentru mine, nu vreau să fiu înţeles greşit. Eu sunt antrenor profesionist, nu mercenar. Una e să fii profesionist şi alta mercenar. Eu îmi doresc să câştig cu echipele bune, e vorba de orgoliul meu aici. Îmi doresc foarte foarte mult victoria cu Dinamo. Cunosc totul despre Dinamo, nu pot să mă surprindă cu nimic. Le-am spus jucătorilor că le dau toate informaţiile. Dar totul depinde de ei. Dacă se vor mobiliza şi vom avea pe Giuleşti aceeaşi atmosferă ca la meciul cu Steaua atunci rezultatul va fi de partea noastră. Un rezultat de egalitate nu ne ajută. În opinia mea o remiză e egală cu eliminarea din Europa. Mizez pe atac şi nu mă mulţumeşte decât victoria", a declarat Andone în cadrul unei conferinţe de presă.

Tehnicianul susţine că este normal ca fanii rapidişti să fie suspicioşi în ceea ce îl priveşte având în vedere trecutul său dinamovist.

"Suporterii te analizează, lumea mă percepe ca dinamovist după ce am trăit zece ani acolo. Şi e normal ca fanii rapidişti să aibă puţină suspiciune vizavi de mine. Suspiciune în sensul că poate ei cred că mă gândesc la Dinamo. Dar nu, eu nu mă gândesc la Dinamo, eu mă gândesc la Rapid", a spus Andone. El a adăugat că a avut o relaţie mai specială cu fanii dinamovişti, dar este convins că va fi tratat ca un adversar de aceştia la partida programată pe stadionul Giuleşti. "Am avut o relaţie bună cu galeria de la Dinamo. Cu fanii, am avut o relaţie poate mai specială aşa... Eu sunt convins că cei de acolo, cei care mă cunosc, mă vor trata 90 de minute ca adversar, după care mă vor trata aşa cum trebuie să mă trateze", a explicat tehnicianul.

Andone este de părere că Rapid poate repeta cu Dinamo jocul făcut în partida cu Steaua. "Cel mai important sunt cele trei puncte pentru noi. Dar se poate repeta şi jocul cu Steaua. În cariera mea de foarte puţine ori m-au bătut echipele pe care le-am antrenat. Indiferent unde am fost. Pentru că în general îmi pun amprenta asupra jucătorilor şi îi cunosc", a spus antrenorul formaţiei giuleştene.

Fundaşul Marius Constantin nu va putea evolua duminică din cauza unei întinderi musculare. "Am o problemă de lot şi nu o ascund, este vorba de Marius Constantin care are o întindere musculară şi nu mai este în cărţi pentru meciul de duminică. Eu sper ca măcar în partida cu Pandurii Târgu Jiu să-l avem în teren. Marius este un lider în apărare şi eu cred, după cum l-am văzut de când am venit aici, că poate să aspire chiar şi la echipa naţională", a menţionat antrenorul.

Jucătorii rapidişti vor evolua în partida cu Dinamo fără primă, susţine Andone. "Meciul de duminică se joacă fără primă. Asta pentru că noi nu putem lua prime decât dacă suntem pe locul şase. Jucătorii au înţeles asta şi sunt convins că vor şi ei să ajungă acolo pentru a putea lua primele", a precizat Ioan Andone.

Partida Rapid-Dinamo, din cadrul etapei a XXX-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.30.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici