Arsenal îi va oferi lui Wenger un nou contract. Tehnicianul francez nu a câştigat niciun trofeu în ultimii şapte ani

Conducerea clubului Arsenal Londra îi va oferi tehnicianului Arsene Wenger, în vârstă de 62 de ani, un nou contract, deşi echipa engleză nu a mai câştigat niciun trofeu în ultimele şapte sezoane

108 afișări
Imaginea articolului Arsenal îi va oferi lui Wenger un nou contract. Tehnicianul francez nu a câştigat niciun trofeu în ultimii şapte ani

Arsenal îi va oferi lui Wenger un nou contract. Tehnicianul francez nu a câştigat niciun trofeu în ultimii şapte ani (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Actualul contract al lui Wenger este valabil până în 2014, iar tehnicianul are un salariu anual de şapte milioane de lire sterline.

"Nu este sentimentalism sau o recompensare a serviciilor, ci este încrederea că avem un tehnician extraordinar, care iubeşte acest club şi este cel mai bun om care să ne ducă mai departe. Suntem încrezători în direcţia în care se duce clubul. Devenim puternici şi suntem foarte bine plasaţi. Sperăm şi credem că Arsene va fi alături de noi în progresele pe care le facem. El este scris în ADN-ul nostru, este într-o formă extraordinară. A jucat recent în câteva meciuri ale stafului. Când îl vezi la marginea terenului nu arată aşa de bine, dar dacă îl trimiţi pe teren este încă în formă, rapid şi un bun jucător", a declarat directorul executiv al grupării londoneze, Ivan Gazidis, conform Daily Mail.

Arsene Wenger antrenează echipa Arsenal din 1996 şi a câştigat cu aceasta de trei ori campionatul Angliei, de patru ori Cupa şi de patru ori Supercupa Angliei. Ultimul trofeu al formaţiei londoneze sub conducerea lui Wenger este Cupa Angliei, câştigată în 2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici