Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui UEFA

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS) a trimis, miercuri, o scrisoare deschisă preşedintelui UEFA, Michel Platini, prin care îi atrage acestuia atenţia asupra faptului că suporterii stelişti sunt supuşi discriminării de către finanţatorul Gigi Becali.

46 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui UEFA

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui UEFA (Imagine: Mediafax Foto)

"Ne adresăm domnului Platini şi UEFA, în general, pentru a sublinia discriminarea şi comportamentul ilegal cărora le-au căzut victime 3.000 de suporteri stelişti în legătură cu meciurile disputate pe teren propriu de echipa favorită în Liga Europa şi în campionatul intern. Ca urmare a protestelor suporterilor la adresa patronului clubului, George Becali, acesta din urmă a decis să interzică accesul pe stadion tuturor suporterilor abonaţi (peste 3.000 de persoane), refuzând să le vândă acestora bilete la meciul Steaua - Fenerbahce Istanbul, programat joi, în Liga Europa. George Becali a promis că va aplica aceleaşi măsuri pentru toate competiţiile UEFA. Aceste acţiuni sunt îndreptate împotriva tuturor suporterilor, chiar şi împotriva celor mai în vârstă (bărbaţi şi femei) sau a celor cu handicap, care, fără explicaţii, sunt trataţi drept «elemente anti-sociale» şi «huligani» şi au fost refuzaţi atunci când s-au prezentat la casele de bilete", se arată în scrisoarea AISS.

În continuare, AISS menţionează că bilete gratuite au fost distribuite membrilor partidului condus de patronul echipei ("fiind condiţionată astfel intrarea la meci de preferinţele politice ale unei anumite persoane") şi persoanelor în vârstă, celor cu handicap şi elevilor ("Din informaţiile noastre, regulamentul UEFA interzice distribuirea de bilete gratuite pentru meciurile din cupele europene").

"Considerăm că politica nu trebuie să aibă nicio legătură cu fotbalul şi discriminarea oamenilor din considerente politice nu este un mod de a acţiona pentru un club înaintea unui meci din Liga Europa sau orice alt meci", se menţionează în scrisoare.

În continuare, George Becali este acuzat de alte acte de natură rasistă şi discriminatorie ("concedierea lui Yuksel Yesilova, dorinţa lui Becali de a introduce semnul crucii ortodoxe pe tricourile echipei Steaua, excluderea din lot a israelianului Klemi Saban, aducerea de injurii la adresa lui Ladislau Boloni sau a suporterilor echipei Rapid").

Autorii scrisorii solicită UEFA să ia măsurile ce se impun pentru a "opri aceste abuzuri".

O parte dintre suporterii echipei Steaua se află în conflict cu finanţatorul Gigi Becali, pe care îl contestă la fiecare meci de pe teren propriu, fiind nemulţumiţi de modul în care acesta conduce clubul şi de cum tratează fostele glorii ale echipei. Fanii cer la fiecare meci plecarea lui Becali de la conducerea Stelei, considerând că finanţatorul şi-a bătut joc de simbolurile clubului.

În replică, Becali a afirmat că a decis ca toate abonamentele emise pentru sezonul 2009/2010 al Ligii I la peluzele stadionului din Bulevardul Ghencea să fie anulate, posesorii fiind chemaţi să încaseze contravaloarea lor. De asemenea, clubul a decis să nu mai vândă bilete la meciul cu Fenerbahce fanilor care aveau abonamente la peluze.

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS) a anunţat, marţi, că peste 2.000 de fani nu au avut dreptul să-şi cumpere bilet la meciul cu Fenerbahce, în urma măsurilor luate de conducerea clubului.

AISS i-a sfătuit pe suporterii cărora li se refuză dreptul de a asista la meciul Steaua - Fenerbahce, programat joi, în etapa a III-a a Ligii Europa, să adreseze o plângere în acest sens Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici