Video Aur pentru echipajul feminin de dublu rame fără cârmaci

Echipajul românesc format din Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu, a câştigat, sâmbătă, titlul olimpic în proba de dublu rame fără cârmaci, din cadrul competiţiei de canotaj de la Jocurile Olimpice de la Beijing.

51 afișări

Sportivele române au fost cronometrate cu timpul de 7 minute, 20 de secunde, 60 de sutimi, fiind urmate de echipajul chinez You Wu / Yulan Gao (7:22.28) şi de cel bielorus Iulia Bicik / Natalia Helakh (7:22.91).

Echipajul românesc era campion olimpic en-titre al probei pe care o câştigase şi în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena.

Andrunache şi Susanu au adus delegaţiei României cea de-a doua medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, după titlul olimpic obţinut de judoka Alina Dumitru, în urmă cu o săptămână, la categoria 48 kg.

România mai are încă trei medalii la JO-2008, una de argint (Ana Maria Brânză la spadă) şi două de bronz (echipa feminină de gimnastică şi sabrerul Mihai Covaliu).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici