Australian Open 2018 | Ana Bogdan, a patra sportivă din România calificată în turul 2: Am încercat să joc cât mai mult pe reverul Kristinei, ştiam că e punctul ei slab

Ana Bogdan este cea de-a patra jucătoare din România ce s-a calificat în turul doi la Australian Open, după victoria în două seturi, 6-3, 6-2 împotriva locului 11 WTA, Kristina Mladenovic(Franţa)

674 afișări
Imaginea articolului Australian Open 2018 | Ana Bogdan, a patra sportivă din România calificată în turul 2: Am încercat să joc cât mai mult pe reverul Kristinei, ştiam că e punctul ei slab

Australian Open 2018: Ana Bogdan este cea de-a patra sportivă din România calificată în turul 2

Pentru Ana Bogdan, locul 107 WTA, calificarea în turul secund al competiţiei din Australia este o premieră.

Ana Bogdan s-a impus la finalul unui meci care a durat oră şi 24 de minute, iar pentru calificarea în această fază a competiţiei va încasa un cec în valoare de 52 000 de euro şi va primi 70 de puncte WTA.

Pe lângă Ana Bogdan, în turul doi al turneului de la Melbourne s-au mai calificat Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Simona Halep.

Ana Bogdan, numărul 104 mondial, a explicat cum a reuşit să o învingă pe Kristina Mladenovic, cap de serie numărul 11 şi locul 11 WTA, în primul tur la Australian Open, şi a precizat că a încercat să profite de faptul că franţuzoaica nu are o lovitură de rever foarte reuşită.

"Am fost mult mai liniştită şi mult mai aşezată. Am jucat fiecare punct în parte, iar din punct de vedere tactic, am încercat să joc cât mai mult pe reverul ei. Ştiam că e punctul ei slab şi că deseori foloseşte slice-ul. Azi, l-a folosit mai puţin, însă lovitura ei de rever nu mă deranjează şi atunci am folosit cât mai mult tactica aceasta", a spus Ana Bogdan, într-o conferinţă de presă, la finalul meciului câştigat, marţi, cu scorul de 6-3, 6-2.

Bogdan o mai întâlnise o singură dată pe Kristina Mladenovic, în primul tur al turneului de la Moscova, din 2015, însă atunci a pierdut cu scorul de 7-6, 6-3. De această dată, românca spune că a fost încrezătoare că va câştiga.

"Nu ştiam dacă va fi într-o formă extraordinară. Eu am mai jucat cu ea, iar acel meci a fost unul foarte susţinut, lovea mingea destul de tare, era foarte agresivă, scorul a fost mult mai strâns şi am pierdut atunci, la Moscova. Acum am simţit că pot să fac eu pasul înaintea ei şi să câştig", a adăugat Bogdan.

Următoarea adversară a Anei Bogdan va fi Yulia Putintseva din Kazahstan, locul 54 WTA, despre care recunoaşte că nu ştie foarte multe lucruri: "Nu am jucat niciodată împotriva ei. Nu am prea urmărit-o, dar am timp să mă pregătesc pentru următorul tur. Aleargă mult, chiar şi atitudinea ei este diferită faţă de cea a Kristinei, dar pe mine mă interesează să îmi fac jocul".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici