Balotelli a fost transferat la AC Milan

Atacantul italian Mario Balotelli părăseşte Manchester City, unde nu mai era titular, pentru AC Milan, a anunţat, marţi, clubul italian, pentru un transfer evaluat la 20 de milioane de euro.

414 afișări
Imaginea articolului Balotelli a fost transferat la AC Milan

Balotelli a fost transferat la AC Milan (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Mario Balotelli va juca la Milan, el va efectua, miercuri, vizita medicală şi va semna contractul", a anunţat Milan Channel.

Balotelli, 22 de ani, revine în Serie A, după ce a jucat la Inter Milano (2007-2010). Conform presei italiene, AC Milan va plăti în cinci tranşe patru milioane de euro, plus trei milioane de euro, pentru un contract de patru ani şi un salariu anualt de 4,5 milioane de euro.

Iniţial, englezii cereau 33 de milioane de euro pentru Balotelli, dar administratorul delegat Adriano Galliani a reuşit să scadă preţul.

"Super Mario" revine la AC Milan pentru a-şi relansa cariera, după mai multe incidente la City şi dispute cu antrenorul şi mentorul său, Roberto Mancini.

Mario Balotelli, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziţionat de Manchester City în vara anului 2010 de la Internazionale Milano, contra sumei de 28 de milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici