Becali: Dacă mai jucam şapte ani, Ujpest nu ne dădea gol

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, la finalul partidei cu Ujpest FC, contând pentru manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, că nu a avut niciun fel de emoţii şi nici dacă ar mai fi jucat şapte ani, formaţia ungară nu ar mai fi înscris vreun gol.

16 afișări
Imaginea articolului Becali: Dacă mai jucam şapte ani, Ujpest nu ne dădea gol

Becali: Dacă mai jucam şapte ani, Ujpest nu ne dădea gol (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu am avut niciun fel de emoții, iar dacă mai jucam şapte ani cu ei, nu ne mai dădeau gol. Am luat gol pentru că ne-am relaxat. Noaptea nedormită şi toate aceste scandaluri au schimbat complet atitudinea de joc. Pentru ce să rişti când ai de apărat un 2-0 din tur?!”, a spus Becali, la GspTV.

Gigi Becali s-a arătat mulţumit de prestaţia jucătorilor stelişti. "Onicaş, din ce am văzut şi cât fotbal cunosc, după părerea mea este peste Bicfalvi, fără a-l supăra pe Eric. Am crezut că Bergodi l-a ales pe Bicfalvi datorită experienţei, dar Onicaş vede mai mult jocul, e mai fotbalist, are mai mult rafinament. Grzelak a dat gol şi nu mai ai ce să spui, s-a demarcat bine la al doilea gol. Trebuie să joace titular ca să ne dăm seama de valoarea lui. Tătăruşanu e un portar care dă siguranţă apărării, dar la golul ungurilor a greşit pentru că nu a ieşit", a adăugat finanţatorul Stelei.

Gigi Becali a menţionat că Motherwell este o echipă bună dacă a reuşit să înscrie şapte goluri într-o repriză, dar a precizat că Steaua nu e totuşi Flamutari. "Motherwell dacă a dat şapte goluri într-o repriză înseamnă că e echipă, dar Steaua nu e Flamutari", a spus Becali.

Patronul stelist a afirmat că nu îl interesează soarta suporterilor din galerie şi a ameninţat că în cazul în care aceştia vor mai provoca incidente, atunci va închide ambele peluze. "Galeria nu mă interesează, dar îmi pare rău pentru suporterii care au avut de suferit. Singura explicaţie creştinească a unui joc de fotbal este pacea şi prietenia între oameni. Nu am nimic împotriva suporterilor dacă mă înjură, dacă îmi cer să plec, dar dacă clubul Steaua va mai suferi, dacă va mai risca să piardă calificarea sau să fie suspendată, atunci voi închide ambele peluze. Amenda o voi plăti eu, dă-o-ncolo de amendă, dar cu ăia de la Peluza Sud nu cred că o să o scot la capăt”, a completat Becali.

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), formaţia maghiară Ujpest FC, în manşa secundă a turului doi preliminar al competiţiei.

Steaua va juca prima manşă a turului trei preliminar din Liga Europa pe teren propriu, la 30 iulie. Returul va avea loc la 6 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici