Bilete cu preţuri între 10 şi 70 de lei la primul meci oficial pe noul stadion Ion Oblemenco

Formaţia CS Universitatea Craiova a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că a pus în vânzare biletele pentru primul meci oficial pe noul stadion Ion Oblemenco, programat sâmbătă, de la 19:00, împotriva echipei Juventus Bucureşti, în etapa a 18-a a Ligii 1.

460 afișări
Imaginea articolului Bilete cu preţuri între 10 şi 70 de lei la primul meci oficial pe noul stadion Ion Oblemenco

Bilete cu preţuri între 10 şi 70 de lei la primul meci oficial pe noul stadion Ion Oblemenco

Tichetele au preţuri cuprinse între 10 şi 70 de lei, în funcţie de zona de pe stadion. Un bilet la una dintre peluze valorează 10 lei, la tribuna a doua, 20 de lei, la tribuna întâi, 25 de lei, iar prezenţa în zona VIP costă 70 de lei.

Fanii îşi pot cumpăra bilete atât online, prin platforma Eventim.ro, cât şi de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă din Craiova. Programul de funcţionare este următorul: marţi (intervalul orar 12:00 – 21:00), miercuri, joi şi vineri (intervalul orar 10:00 – 21:00) şi sâmbătă (10:00 – 19:00). Bilete se găsesc şi la partenerii clubului craiovean, mai multe detalii regăsindu-se pe site-ul oficial ucv1948.ro.

Partida CS Universitatea Craiova - Juventus Bucureşti, din etapa a 18-a a Ligii 1 Betano, se va disputa sâmbătă, 18 noiembrie 2017, de la ora 19:00, pe stadionul Ion Oblemenco.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici