Biletele pentru returul de la Bucureşti, dintre Oltchim şi Viborg, epuizate

Conducerea clubului de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat, marţi, că s-au epuizat biletele pentru meciul retur din finala Ligii Campionilor, cu Viborg HK, din 15 mai, de la Bucureşti.

14 afișări
Imaginea articolului Biletele pentru returul de la Bucureşti, dintre Oltchim şi Viborg, epuizate

Biletele pentru returul de la Bucureşti, dintre Oltchim şi Viborg, epuizate (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat, cererile pentru bilete au fost de trei ori mai mari decât capacitatea Sălii "Ioan Kunst Ghermănescu".

"Suntem în imposibilitatea practică de a mai vinde bilete pentru acest joc la casele de bilete de la Sala Sporturilor Traian, din Râmnicu Vâlcea, precum şi de la Sala Polivalentă din Bucureşti. Facem apel la înţelegere din partea tuturor celor care vor fi nemulţumiţi datorită acestei situaţii generată de lipsa unei săli corespunzătoare pentru un astfel de eveniment major al sportului românesc. Totodată, în numele conducerii clubului, ne cerem scuze pentru această situaţie, precum şi pentru unele lipsuri înregistrate în organizarea acestui joc, amplificate de faptul că acesta nu se poate desfăşura la Râmnicu Vâlcea", se arată în comunicatul clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

"Diagrama pe care am primit-o noi pentru bilete cuprinde 5200 de locuri, din care conform legii am pus în vânzare 4700 de bilete. Acestea s-au epuizat", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.

Partida retur dintre Oltchim şi Viborg HK se va disputa în 15 mai (ora 20.45), meciul tur fiind programat în 8 mai (ora 17.15), la Herning (Danemarca).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici