Bolt va participa la proba de 100 de metri a reuniunii de la New York, etapă a Ligii de Diamant

Sprinterul jamaican Usain Bolt va participa, la 12 iunie, în proba de 100 m a reuniunii de la New York, etapa a 5-a a Ligii de Diamant, noul circuit dezvoltat de către Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), au anunţat, marţi, organizatorii.

24 afișări
Imaginea articolului Bolt va participa la proba de 100 de metri a reuniunii de la New York, etapă a Ligii de Diamant

Bolt va participa la proba de 100 de metri a reuniunii de la New York, etapă a Ligii de Diamant (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fenomenul atletismului mondial, în vârstă de 23 de ani, va reveni pe pista stadionul Icahn, unde a stabilit primul său record mondial la 100 m, la 31 mai 2008 (9.72).

"Pista a fost luminată de fulgere şi, în ciuda furtunii, fanii s-au aşezat să vadă cursa de 100 m. Deci, ştiu că apreciază viteza", şi-a amintit Bolt.

Restul programului pentru 2010 a lui Bolt rămâne încă incert, deşi este aproape sigur că nu va lua parte la proba de sprint a Jocurilor Commonwealth, programată pentru luna octombrie la New Delhi. Cu toate acestea, Usain Bolt ar trebui să ia parte la jumătate din cele 14 reuniuni din programul Ligii de Diamant.

Competiţia Liga de Diamant, care va debuta la 14 mai, la Doha, înlocuieşte din acest an Golden League, care regrupa cele mai mari şase reuniuni atletice ale sezonului estival.

După cele trei titluri olimpice la Beijing (100 m, 200 m şi ştafeta de 4x100 m), Bolt şi-a mai trecut în palmares trei titluri mondiale în aceelaşi probe cu record mondial la 100 m (9.58) şi la 200 m (19.19), în luna august, la Berlin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici