Borcea a solicitat restrângerea atribuţiilor sale executive la Dinamo

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a solicitat Consiliului de Administraţie al grupării bucureştene restrângerea, începând cu data de 1 iulie, a atribuţiilor executive în cadrul clubului, invocând probleme de sănătate, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial.

21 afișări
Imaginea articolului Borcea a solicitat restrângerea atribuţiilor sale executive la Dinamo

Borcea a solicitat restrângerea atribuţiilor sale executive la Dinamo (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Invocând probleme de sănătate, preşedintele executiv Cristian Borcea a solicitat Consiliului de Administratie al SC Dinamo 1948 SA restrângerea atribuţiilor executive în cadrul clubului. Astfel, începând cu 01.07.2010, presedintele Consiliului de Administratie, Nicolae Badea, i-a conferit următoarele atributii preşedintelui executiv Cristian Borcea, cu respectarea prevederilor stabilite prin Actul Constitutiv al SC Dinamo 1948 SA: reprezentarea SC Dinamo 1948 SA, în calitate de preşedinte executiv, în cadrul organelor statutare ale Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi ale Federaţiei Romane de Fotbal (FRF); îndeplinirea în condiţii de atribuţii delegate de către preşedintele Consiliului de Administratie privind participarea la negocierea contractelor de transfer ale jucătorilor profesionisti legitimaţi de la SC Dinamo 1948 SA, atât în ţară, cât şi străinătate, precum şi reprezentarea clubului în relaţia cu partenerii acestuia", se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, postul de director executiv al clubului, ocupat în sezonul trecut de Petre Buduru, a fost desfiinţat, după ce acesta a decis să plece la un alt club din Liga I.

"În aceste conditii, în organigrama clubului au survenit următoarele modificări: Nicolae Badea - presedintele Consiliului de Administratie - va îndeplini şi atribuţiile de director general al societăţii, iar activităţile executive vor fi alocate următorilor: Cornel Dinu (administrator delegat), Constantin Dănilescu (director sportiv), Marian Albu (director economic), Bogdan Bălănescu (secretar general)", se mai menţionează în comunicatul semnat de Biroul de presă al FC Dinamo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici