Borcea exclude cedarea lui Pulhac la Poli

Directorul executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că este exclus ca fundaşul Cristian Pulhac să fie cedat la Poli Ştiinţa Timişoara sau la o altă formaţie din România, însă a subliniat că va achiziţiona patru jucători de la gruparea bănăţeană.

2 afișări
Imaginea articolului Borcea exclude cedarea lui Pulhac la Poli

Borcea exclude cedarea lui Pulhac la Poli

"Nu se pune problema ca Pulhac să plece de la Dinamo. Astea sunt strategii înaintea unui meci. L-am sunat pe domnul Iancu să-l întreb de Pulhac, i-am spus să discutăm în iarnă. Pulhac o să rămână la noi. Indiferent de sumă şi de situaţie, Pulhac nu va ajunge niciodată la Timişoara sau la o echipă din România", a punctat oficialul dinamovist, într-o intervenţie telefonică la Special.

Borcea i-a răspuns, astfel, preşedintelui clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, care declarase, în aceeaşi emisiune, că a ajuns la un acord cu oficialul dinamovist pentru transferul lui Pulhac, în iarnă, suma oferită fiind de aproximativ 2 milioane de euro.

Cristian Borcea a menţionat că între cele două grupări se vor perfecta o serie de tranzacţii, dar în sens invers, de la Timişoara spre Bucureşti, Dan Alexa, Gueye Mansour, Gabriel Cânu şi, posibil, Jonathan McKain urmând să ajungă la Dinamo. "În ultimul timp Dinamo a cumpărat de la Timişoara şi Dinamo este în discuţii pentru Alexa, Mansour, McKain, sub semnul întrebării, şi Cânu. Cu Alexa şi Mansour am vorbit, avem acceptul şi de la club, şi de la jucători iar în iarnă eu zic că vor fi la Dinamo. McKain nu este sigur, aşteptăm un răspuns clar din partea lui", a explicat Borcea.

Dinamo şi Poli Timişoara se vor întâlni, la ora 20.45, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici