Borcea: Lupescu mi-a spus că riscăm până la cinci ani de suspendare

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, vineri, la Sport.ro, că directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, membru în Comisia de Disciplină a UEFA, i-a spus că echipa sa riscă o suspendare de până la cinci ani, în urma incidentelor de partida cu Slovan Liberec.

15 afișări
Imaginea articolului Borcea: Lupescu mi-a spus că riscăm până la cinci ani de suspendare

Borcea: Lupescu mi-a spus că riscăm până la cinci ani de suspendare

"Sunt foarte afectat de ce se întamplă. Ma gândesc să mă retrag din acest fenomen. Familia şi sănătatea mea au suferit foarte mult. Am vorbit cu Lupescu şi mi-a zis că riscăm până la cinci ani suspendare. Pentru a nu ştiu câta oară suporterii ne fac probleme.

Vă aduceţi aminte de vreo depalsare a lui Dinamo în care suporterii să nu ne fi făcut probleme? Se fac eforturi foarte mari şi nu poţi să nu ai satisfacţii nici din partea jucătorilor, nici a suporterilor. Şi în plus să ai probleme şi la toate comisiile. Am jucat cu Internaţional Piteşti fără spectatori şi am luat bătaie. Acum jucăm în Europa League, să dea Dumnezeu, fără spectatori.

Unde ajungem? Păi eu am trăit vremuri când în '94 şi '99 nu jucam nici în Intertoto şi aveam suporterii aproape de echipă. Atunci erau mult mai receptivi. Nu mă mai interesează ce se va întâmpla. Şi nici nu voi mai veni la meciuri", a declarat Borcea.

Meciul Dinamo - Slovan Liberec, de joi seară, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, a fost întrerupt în minutul 88, la scorul de 0-2, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici