Cam Severson este noul antrenor al echipei de hochei Steaua

Preşedintele secţiei de hochei pe gheaţă a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Cristian Cârlan, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că nou antrenor al echipei este canadianul Cameron Severson, care rămâne şi jucător.

23 afișări
Imaginea articolului Cam Severson este noul antrenor al echipei de hochei Steaua

Cam Severson este noul antrenor al echipei de hochei Steaua

"După un sezon bun, în care am reuşit să câştigăm Cupa României, am decis să facem o mutare la nivelul băncii tehnice. Prin urmare, Cameron Severson va fi noul antrenor al echipei, iar fostul antrenor, Alexandr Kulikov va fi supervisor, echivalentul directorului tehnic de la fotbal. Băieţii deja au efectuat primele antrenamente sub comanda lui Severson, care va rămâne şi jucător, şi s-au arătat încântaţi de metodele pe care le foloseşte", a spus Cârlan.

Surse din cadrul clubului Steaua susţin însă că fostul tehnician al echipei, rusul Alexandr Kulikov, nu va mai rămâne la gruparea din Bulevardul Ghencea decât o lună, fiind nemulţumit de criza financiară cu care se confruntă secţia de hochei.

Cam Severson, în vârstă de 30 de ani, a venit la Steaua în luna august a anului trecut. El a evoluat la formaţiile Kamloops Blazers (1993-1994), Swift Current Broncos (1994-1996), Lethbridge Hurricanes (1995-1997), Prince Albert Raiders (1996-1998), Spokane Chiefs (1997-1999), Oklahoma City Blazers (1998-1999), Louisiana IceGators (1999-2000), Peoria Rivermen (1999-2001), Cincinnati Mighty Ducks (2000-2001 şi 2002-2004), Quad City Mallards (2000-2001), Hartford Wolf Pack (2001-2002), Anaheim Mighty Ducks (2002-2004), Milwaukee Admirals (2004-2005), Syracuse Crunch (2005-2006), Columbus Blue Jackets (2005-2006), Omaha Ak-Sar-Ben Knights (2005-2006), Straubing Tigers (2006-2008), Linz EHC (Austria, 2007-2008).

În cariera sa, Severson a jucat trei sezoane în NHL, la formaţiile Anaheim Mighty Ducks şi Columbus Blue Jackets, unde a evoluat în 38 de partide: 37 în sezonul regulat şi una în play-off.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici