Caracatiţa Paul a murit

Caracatiţa Paul, care a avut dreptate în toate predicţiile făcute cu ocazia Cupei Mondiale din Africa de Sud, a murit, a anunţat acvariul din Oberhausen (Germania).

569 afişări
Imaginea articolului Caracatiţa Paul a murit

Caracatiţa Paul a murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Paul a murit liniştit în timpul nopţii, din cauze naturale", a explicat conducerea acvariului, într-un comunicat.

Născut în 2008 la Weymouth (Anglia) şi fiind apoi transferat în Germania, Paul a primit o statuetă de bronz din partea unei delegaţii spaniole, fiind numit şi "cetăţean de onoare" în Carballino (oraş din nord-estul Spaniei), pentru calităţile sale de prezicător.

Conducerea acvariului din Oberhausen şi-a exprimat regretul pentru moartea caracatiţei apreciind însă că este sigură de faptul că aceasta a "avut o viaţă bună".

Paul a avut dreptate în toate predicţiile făcute cu ocazia Cupei Mondiale din Africa de Sud, inclusiv la finală, când a prezis victoria naţionalei Spaniei în finala cu Olanda. Caracatiţa a prezis şi victoria Germaniei, în finala mică a CM, cu Uruguay.

Caracatiţa Paul şi-a dovedit imparţialitatea în privinţa drapelului Germaniei în faza grupelor, când a prezis că naţionala antrenată de Joachim Low va fi învinsă de Serbia. Paul a mai prezis victoriile Germaniei în meciurile din grupă cu Australia şi Ghana, dar şi pe cea în faţa Angliei, din optimi, o nouă dovadă de imparţialitate, având în vedere faptul că provine dintr-un acvariu englez. În sferturile de finală, Paul a pronosticat victoria Germaniei în faţa Argentinei, apoi înfrângerea naţionalei antrenate de Joachim Low în semifinala cu Spania.

La Campionatul European din 2008, caracatiţa Paul a greşit pronosticul unui singur meci, cel din finală, pe care Germania l-a pierdut în faţa Spaniei, scor 0-1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici