Caricatură în Franţa cu Vlad "Ţepeş" Moldoveanu

Presa franceză i-a dedicat lui Vlad Moldoveanu, în semn de apreciere după ce a fost desemnat jucătorul etapei, o caricatură în care este comparat cu Vlad Ţepeş. Baschetbalistul român, cu o medie de 13 puncte pe meci în sezonul regulat, este considerat de francezi un marcator de cinci stele.

548 afișări
Imaginea articolului Caricatură în Franţa cu Vlad "Ţepeş" Moldoveanu

Caricatură în Franţa cu Vlad "Ţepeş" Moldoveanu

În ultima etapă, jucătorul echipei naţionale a României, Moldoveanu (2,09 metri) a marcat 29 de puncte şi a reuşit 11 recuperări în victoria obţinută de Le Havre pe terenul lui Dijon. Condusă la pauză de gazde, Le Havre a revenit spectaculos pe mâna lui Moldoveanu care a avut 10 reuşite din 13 încercări din aruncări din acţiune (procentaj 85,7 la sută). Cifrele lui Moldoveanu sunt: 43,1 la sută la aruncările de două puncte, 37,6 la sută la aruncările de trei puncte şi 83,9 la sută la "libere". Cu victoria obţinută la Dijon, Le Havre continue să spere la un loc în play-off, fiind la doar un punct de locul opt ocupat de Orleans. Le Havre ocupă în prezent poziţia 11 în LNB din 16 echipe.

Vlad Moldoveanu, în vârstă de 24 de ani, a fost la un pas de NBA, însă greva jucătorilor care a amânat sezonul 2010-2011 şi a anulat draftul din NBA, l-au împiedicat să realizeze acest lucru. El a ales un contract în Italia, în 2011, la echipa Benetton Treviso. Vlad Moldoveanu, fiul secretarului de stat MTS, Carmen Tocală, evoluează din noiembrie 2012 la Le Havre, în LNB (Ligue Nationale de Basket).

După o perioadă de acomodare, Vlad Moldoveanu a ajuns vedeta lui STB Le Havre, care are în lot patru americani. "Am ales La Havre, pentru că este o echipă care îmi va da şansa să joc peste 30 minute, meci de meci. Îmi va da constanţă în joc. Chiar dacă am 24 de ani, totuşi sunt la al doilea an în Europa şi trebuie să joc pentru a avea încredere. Eu consider că acesta era locul ideal pentru mine ca să pot progresa".

Moldoveanu, care a rămas celebru după cele 45 de puncte marcate pentru echipa naţională într-un meci împotriva Angolei, speră în continuare să ajungă în NBA. "Trag tare în fiecare zi şi sper că într-o zi voi ajunge acolo. Am avut câteva feedbackuri bune după această vară şi vom vedea ce va fi vara viitoare. Încă nu m-am decis dacă voi juca în liga de vară sau nu. Vara trecută m-am hotărât prea târziu şi am pierdut trenul, dar anul acesta mi s-a dat un deadline clar pentru a mă hotărî", a spus Moldoveanu. Vlad Moldoveanu a participat vara trecută la training campul echipei Detroit Pistons, fostă campioană a NBA, dar nu a ajuns la un acord cu nord-americanii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici