Prima pagină » Sport » Carlos Alcaraz face primul pas spre revenire. Spaniolul și-a anunțat următorul turneu după 105 zile de pauză

Carlos Alcaraz face primul pas spre revenire. Spaniolul și-a anunțat următorul turneu după 105 zile de pauză

Carlos Alcaraz se apropie de revenirea în competiții. Spaniolul și-a confirmat participarea la Six Kings Slam, primul turneu la care își anunță prezența după accidentarea la încheietura mâinii. Fostul lider mondial a ajuns la 105 zile fără un meci oficial.
Carlos Alcaraz face primul pas spre revenire. Spaniolul și-a anunțat următorul turneu după 105 zile de pauză
Foto: Facebook/Carlos Alcaraz
Cosmin Pirv
29 iul. 2026, 07:57, Sport

Jucătorul spaniol aflat pe locul 3 în clasamentul ATP figurează pe lista vedetelor care vor concura la Six Kings Slam, un turneu demonstrativ organizat la Riad în zilele de 21, 22 și 24 octombrie.

Alcaraz va juca pentru al treilea an consecutiv la turneul care va fi transmis de Netflix.

Deși încă nu a confirmat data revenirii sale pe teren, organizatorii evenimentului au anunțat marți participarea spaniolului. Alături de acesta vor mai concura în spectacolul din capitala saudită Jannik Sinner, câștigătorul primelor două ediții, Novak Djokovic, Alexander Zverev, Taylor Fritz și Alex de Miñaur.

Alcaraz, finalist în 2024 și 2025, și-a sărbătorit participarea cu un mesaj pe rețelele sociale: „Let’s go”, scrie as.com.

Alcaraz: „Entuziasmat să mă întorc”

„Sunt foarte entuziasmat să mă întorc la Riad pentru a disputa un alt Six Kings Slam. Atmosfera este întotdeauna incredibilă și este un privilegiu să fac parte dintr-un eveniment atât de unic alături de unii dintre cei mai buni jucători din lume”, a declarat jucătorul din Murcia, potrivit informațiilor furnizate de organizatori.

Spaniolul a ajuns marți la 105 zile fără participare în turnee oficiale, cea mai lungă perioadă de inactivitate din cariera sa.

Speculații privind revenirea

Presa spaniolă susține că revenirea lui Alcaraz în circuit ar putea avea loc la turneul Masters 1.000 de la Cincinnati, din perioada 13-23 august.

Alcaraz nu a mai jucat niciun meci oficial de tenis de când a fost nevoit să se retragă de la Barcelona Open în aprilie, din cauza unei accidentări suferite în timpul unui meci.

Ultima apariție publică a lui Alcaraz a fost Cupa Mondială de fotbal, unde a dus pe teren trofeul înaintea finalei câștigate de Spania în fața Argentinei. El și-a suprins atunci fanii cu un nou look.

Premii de milioane de euro

Sinner va încerca la Riad să își apere titlul.

„Sunt foarte bucuros să mă întorc la Riad pentru a-mi apăra din nou titlul la Six Kings Slam. Este un turneu extraordinar, cu o atmosferă fantastică, și abia aștept să concurez în luna octombrie”, a declarat italianul, numărul unu mondial.

„Riadul mi-a rezervat întotdeauna o primire călduroasă și este minunat să mă întorc din nou aici. Six Kings Slam a devenit un eveniment foarte special în calendarul tenisului și abia aștept să joc în fața fanilor în luna octombrie”, a adăugat Djokovic.

Câștigătorul va obține un premiu de peste cinci milioane de euro, precum și o rachetă de aur. De asemenea, fiecare jucător va primi pentru participare 1,3 milioane.

Premiul acordat câștigătorului este unul dintre cele mai mari din tenis, chiar dacă Six Kings Slam nu face parte din circuitul ATP și nu oferă puncte în clasamentul mondial.

 

Recomandarea video