alexander zverev

Sfârșitul unei ere în tenis: Pentru prima dată în 24 de ani, Djokovic, Federer și Nadal au dispărut din Top 10

Tenisul masculin înregistrează o premieră după aproape 24 de ani. Pentru prima dată din 2002, niciunul dintre cei trei jucători care au dominat circuitul timp de aproape două decenii - Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic - nu se mai află între primii zece jucători ai lumii.

Jannik Sinner, amenințat de Alexander Zverev pentru locul 1 ATP. Italianul mai are 1.810 puncte avans

Jannik Sinner își păstrează poziția de lider mondial în clasamentul ATP, publicat luni, însă victoria lui Alexander Zverev la US Open a redus considerabil distanța dintre cei doi, iar italianul are mai multe puncte de apărat în finalul sezonului față de german.

Zverev, diagnosticat cu diabet, îi dedică mamei sale trofeul de la US Open: „Această boală nu ne va defini”

Alexander Zverev i-a dedicat mamei sale, Irina, victoria din finala US Open, după ce germanul a cucerit duminică noapte al doilea titlu de Grand Slam al carierei.

Alexander Zverev a câștigat titlul la US Open

Alexander Zverev a câștigat al doilea său campionat major învingându-l pe Ben Shelton cu 6-3, 7-6 (2), 5-7, 6-2 duminică, în finala turneului de tenis US Open.

Surpriză uriașă la turneul ATP Masters 1000 de la Montreal. Al treilea jucător al lumii, eliminat în turul secund

Tenismenul neerlandez Tallon Griekspoor a produs cea mai mare surpriză de până acum de la turneul ATP Masters 1000 de la Montreal, după ce l-a învins joi pe principalul favorit, germanul Alexander Zverev, numărul trei mondial, avansând în turul al treilea.

Carlos Alcaraz revine pe locul 2 ATP. Jannik Sinner se menține lider cu avans de peste 5000 de puncte

Spaniolul Carlos Alcaraz a revenit pe locul al doilea în clasamentul mondial ATP publicat luni, fără să fi disputat vreun meci în ultima săptămână. Italianul Jannik Sinner se menține pe prima poziție, având un avans de peste 5000 de puncte.

Carlos Alcaraz face primul pas spre revenire. Spaniolul și-a anunțat următorul turneu după 105 zile de pauză

Carlos Alcaraz se apropie de revenirea în competiții. Spaniolul și-a confirmat participarea la Six Kings Slam, primul turneu la care își anunță prezența după accidentarea la încheietura mâinii. Fostul lider mondial a ajuns la 105 zile fără un meci oficial.

Carlos Alcaraz va avea un nou coleg la Laver Cup 2026. Rafael Jódar, inclus în echipa Europei

Carlos Alcaraz primește un compatriot în echipa Europei pentru Laver Cup 2026. Spaniolul de 19 ani, Rafael Jodar, s-a alăturat lotului.

Clasamentul ATP. Sinner rămâne lider, Alcaraz iese din Top 2 pentru prima dată după un an și 2 luni

Jannik Sinner, câștigător pentru a doua oară la rând la Wimbledon, își păstrează primul loc în clasamentul mondial ATP, cu un avans de aproape 5.000 de puncte. Zverev stabilește cea mai bună clasare a sa, în vreme ce Alcaraz iese de pe primele două poziții pentru prima oară după mai bine de un an.

Roland Garros: Alexander Zverev și Flavio Cobolli luptă pentru primul lor titlu de Grand Slam

Alexander Zverev, numărul 3 mondial, și outsiderul italian Flavio Cobolli se vor înfrunta duminică, de la ora 16:00 în finala turneului de la Roland Garros.. După trei finale de Grand Slam pierdute în carieră, Zverev are o oportunitate de aur de a cuceri primul său titlu major.

Jannik Sinner se distanțează la peste 1000 de puncte de Alcaraz în clasamentul ATP, după titlul de la Madrid

Italianul Jannik Sinner își consolidează poziția de lider mondial în clasamentul ATP, publicat luni, după ce a câștigat turneul Masters 1000 de la Madrid, ajungând la peste 1000 de puncte de spaniolul Carlos Alcaraz.

Jannik Sinner îl învinge pe Zverev și câștigă Madrid Open, realizând un nou record în circuitul ATP

Jannik Sinner a cucerit duminică trofeul de la Madrid Open, după o victorie categorică în finală în fața lui Alexander Zverev, scor 6-1, 6-2, devenind primul jucător din istoria tenisului masculin care câștigă cinci turnee ATP Masters 1000 consecutiv.

Tenis. Jannik Sinner ajunge în finala de la Miami Open și țintește „Sunshine Double”

Italianul Jannik Sinner s-a calificat în finala de la Miami Open după ce l-a învins pe Alexander Zverev și are acum șansa să câștige „Sunshine Double”.

Zverev, după înfrângerea cu Alcaraz la Australian Open: Amândoi am ajuns la limitele absolute

Alexander Zverev a ratat calificarea în finala Australian Open, fiind învins în cinci seturi de liderul mondial Carlos Alcaraz, vineri, într-un meci-maraton de 5 ore și 27 de minute, cea mai lungă semifinală din istoria turneului.

Carlos Alcaraz se califică în premieră în finala Australian Open după un meci epic cu Alexander Zverev

Carlos Alcaraz, locul 1 mondial, s-a calificat în prima sa finală de Australian Open vineri, după o semifinală dramatică, de cinci ore și 27 de minute, împotriva lui Alexander Zverev, locul 3 ATP, disputată pe Rod Laver Arena.

Alexander Zverev, locul 3 ATP, s-a calificat în semifinalele Australian Open, după victoria cu Tien

Tenismenul german Alexander Zverev, locul 3 mondial, s-a calificat marți în semifinalele turneului Australian Open, după ce l-a învins pe americanul Learner Tien în patru seturi, scor 6-3, 6-7 (5), 6-1, 7-6 (3), într-un meci disputat pe Rod Laver Arena.

Alexander Zverev, al treilea jucător al lumii, avansează în turul 3 la Australian Open

Alexander Zverev, locul 3 mondial și finalist al ediției precedente, și-a confirmat statutul de favorit la Australian Open 2026, reușind să se impună miercuri, în turul 2, în fața francezului Alexandre Muller, scor 6-4, 4-6, 6-3, 6-4. Germanul a ajuns la 33 de victorii în carieră la Melbourne.

Zverev, al treilea favorit, începe turneul cu emoții, dar avansează în turul 2 la Australian Open

Germanul Alexander Zverev, locul 3 mondial și favorit 3 la Australian Open 2026, a început turneul cu emoții, dar a reușit să se impună, duminică, în cele din urmă, în fața canadianului Gabriel Diallo, scor 6-7(1), 6-1, 6-4, 6-2, calificându-se în turul al doilea.

Alexander Zverev îl va înfrunta pe Jannik Sinner în finala turneului de la Viena

Germanul Alexander Zverev va juca duminică finala turneului ATP de la Viena, după ce sâmbătă a trecut în două seturi de italianul Lorenzo Musetti.

Alexander Zverev s-a calificat la Turneul Campionilor, alături de Alcaraz, Sinner și Djokovic

Tenismenul german Alexander Zverev, dublu campion la Turneul Campionilor - ATP Finals și locul 3 mondial, și-a asigurat vineri locul la turneul final al sezonului, devenind al patrulea jucător calificat după ce a acces în semifinale la Viena, datorită retragerii lui Tallon Griekspoor.

Alexander Zverev, eliminat de Rinderknech în turneul de la Shanghai

 Arthur Rinderknech a obținut luni la Shanghai Masters a doua victorie consecutivă împotriva lui Alexander Zverev, învingându-l pe german cu 4-6, 6-3, 6-2.

Jannik Sinner îşi măreşte diferenţa în fruntea clasamentului ATP după succesul de la Wimbledon

Jannik Sinner a câștigat pentru prima dată turneul de la Wimbledon. Datorită acestui succes de duminică seară, italianul și-a consolidat poziția de lider în clasamentul mondial ATP.

Înfrângere surprinzătoare la Wimbledon. Alexander Zverev, numărul trei mondial, a fost eliminat în primul tur

Alexander Zverev, numărul trei mondial, a suferit cea mai rapidă eliminare la un turneu de Grand Slam din 2019 încoace, fiind învins surprinzător în primul tur de francezul Arthur Rinderknech, marți, la Wimbledon.

Djokovic, accidentat, s-a retras din semifinala de la Australian Open. Zverev, în finală

Djokovic a abandonat după ce a pierdut primul set cu 7-6 (7-5). Sârbul în vârstă de 37 de ani şi-a bandajat puternic partea superioară a piciorului stâng, după ce s-a accidentat marţi în sfertul de finală cu Carlos Alcaraz. După ce a trimis un voleu în fileu la mingea de set, Djokovic s-a apropiat imediat […]

Zverev l-a învins pe Ugo Humbert şi a câştigat Mastersul de la Paris

Alexander Zverev, numărul 3 mondial, l-a învins duminică pe Ugo Humbert şi a căştigat Mastersul de la Paris.

Se ştiu semifinalele tabloului masculin de la Roland Garros

Germanul Alexander Zverev l-a învins aseară pe australianul Alex De Minaur, scor 6-4, 7-6 (5), 6-4, şi a completat careul de aşi pe zgura de la Paris.

Rafael Nadal, eliminat în primul tur la Roland Garros. Ce a spus despre viitor

Spaniolul care deţine recordul de titluri (14) pe zgura pariziană n-a spus dacă aceasta a fost ultima prezenţă a sa la Roland Garros.

Zverev, eliminat din turneul de la Acapulco pentru un gest violent. ATP îl anchetează şi pentru că şi-ar fi bătut fosta iubită

Neamţul a lovit furios cu racheta în scaunul arbitrului, fiind foarte aproape să-l rănească pe acesta!

ATP a declanşat anchetă, după ce Alexander Zverev a fost acuzat că şi-a bătut fosta iubită

ATP, asociaţia jucătorilor profesionişti de tenis, a lansat o anchetă internă privind acuzaţiile lansate împotriva lui Alexander Zverev de fosta iubită, Olga Sharypova, care ar fi fost victima bătăilor şi intimidării, în special în timpul turneului Shanghai Masters 1000 din 2019. „ATP condamnă complet orice formă de violenţă sau abuz şi va investiga astfel de […]

US Open 2021. Finală Novak Djokovic – Daniil Medvedev în proba masculină de simplu

Daniil Medvedev, 25 de ani, 2 ATP, s-a calificat vineri seară în finala masculină de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului. L-a învins în semifinale, în 3 seturi, pe canadianul Felix Auger-Aliassime, 21 de ani, 15 ATP, scor 6-4, 7-5, 6-2. Aliassime este pregătit de Toni Nadal, unchiul lui Rafael Nadal. […]

Stefanos Tsitsipas s-a calificat pentru prima dată în carieră în finala de la Roland Garros

Primul finalist al Open-ului francez de la Roland Garros s-a stabilit vineri după-amiază, în urma meciului dintre germanul Alexander Zverev (6 ATP) şi grecul Stefanos Tsitsipas (5 ATP). Grecul s-a impus în set decisiv, după 3 ore şi 37 de minute.

VIDEO Alexander Zverev l-a eliminat pe Rafael Nadal de la Madrid Open

Alexander Zverev (6 ATP) a obţinut vineri a treia victorie consecutivă împotriva lui Rafael Nadal (2 ATP), calificându-se pentru a doua oară în carieră în semifinala turneului de tenis de la Madrid.

Djokovic ţinteşte spre un nou trofeu la Londra. L-a învins 6-3, 6-1 în primul meci de la Turneul Campionilor pe Diego Schwartzman

Novak Djokovic a început campania pentru al şaselea trofeul la Turneul Campionilor cu o victorie. Sârbul l-a bătut lejer pe Diego Schwartzman în două seturi. Djokovic n-a mai câştigat Turneul Campionilor din 2015, dar vrea neapărat să egaleze recordul de titluri al lui Federer. Dacă Djokovic caută primul trofeu la Londra de ceva timp, Daniil […]

Titanii tenisului se luptă la Londra. Turneul Campionilor începe duminică

Nadal, Thiem (Tiim), Tsitsipas (Ţiţipas) şi Rublev. Aşa sună reţeta celei mai tari grupe de la turneul campionilor din tenis, ce urmează să înceapă luni la Londra. Nadal este în formă maximă şi speră să adauge în colecţie singurul trofeu care îi lipseşte în carieră. Djokovic este capul de afiş al celeilalte grupe, dar nu […]

Dominic Thiem şi Alexander Zverev vor juca în finala US Open 2020, de duminică

Se anunţă o finală tare la US Open. Alexander Zverev a fost primul calificat. A revenit pentru prima dată în carieră de la 0-2 la seturi şi a întors meciul cu spaniolul Carreno-Busta. A avut nevoie de 3 ore şi 23 de minute pentru prima calificare într-o finală de Grand Slam. Deşi semifinala cealaltă dintre […]

Kyrgios, rebelul tenisului, îl ceartă pe jucătorul care a petrecut toată noaptea: „Cât de egoist poţi să fii?”

Continuă conflictele din lumea tenisului! Turneul organizat de Novak Djokovic a provocat un val de infectări cu COVID-19 în rândul participanţilor. Unul dintre ei, Alexander Zverev, a scăpat de virus, dar anunţase că va intra în autoizolare. Jucătorul nu s-a ţinut de cuvânt şi a fost filmat în timpul unei petreceri, la care încălca toate […]

Alexander Zverev a fost filmat la o petrecere, fără mască şi fără să păstreze distanţarea socială

Numărul 7 mondial, Alexander Zverev, şi-a atras numeroase critici după ce a fost filmat la o petrecere cu zeci de persoane. Jucătorul de tenis nu purta mască şi nu păstra distanţa faţă de cei din jur, deşi anunţase în urmă cu o săptămână că se va autoizola.   Zverev este unul dintre jucătorii care a […]

Momente unice. Novak Djokovic, numărul 1 mondial, a izbucnit în lacrimi la un turneu în Belgrad

Novak Djokovic a fost one-man show la turneul caritabil Adria Tour, organizat chiar de el, la Belgrad. Liderul ATP a dat startul competiţiei cu muzică şi dans. Sârbul i-a animat pe cei 4.000 de spectatori din tribune. Djokovic a jucat trei meciuri. Pe primul l-a câştigat după 34 de minute, iar pe al doilea l-a […]

Dominic Thiem şi Novak Djokovic se vor confrunta în finala Australian Open

Dominic Thiem (5 ATP) a avansat, vineri, în finala Australian Open, după ce l-a învins pe Alexander Zverev (7 ATP), cu scorul de 3-6, 6-4, 7-6(3), 7-6(4).

Alexander Zverev va dona 2.5 milioane de euro dacă va câştiga trofeul Australian Open. Cauza susţinută de sportiv

Alexander Zverev (Germania; 7 ATP) a vorbit într-o conferinţă de presă despre Australian Open, unde s-a calificat, deja, în optimi, dar şi despre problemele cu incendiile cu care se confruntă Australia.