„Acest miros este peste tot, chiar și pe terenuri. Nu este preferatul meu, dar trebuie să ne adaptăm. E cu siguranță cea mai neplăcută parte a turneului”, a spus Ruud, citat de Gazzetta dello Sport.
Fumatul de marijuana este legal în New York conform legislației din 2021, care a legalizat consumul de droguri „recreative”. Astfel, spectatorii pot fuma liber în spațiile unde este permis tutunul, ceea ce creează un miros puternic resimțit chiar și pe teren.
În trecut, și alți jucători s-au plâns de această situație. Alexander Zverev, acum doi ani, comenta că terenul 17 de la Flushing Meadows „semăna cu sufrageria lui Snoop Dogg”, iar Maria Sakkari și Rebeka Masarova menționaseră mirosul în timpul meciurilor, fără ca acesta să le afecteze performanța.
Ruud a subliniat însă că este deranjat de situație: „E enervant să te concentrezi și să depui efort, iar la câțiva metri să simți pe cineva fumând marijuana. Nu putem face nimic, decât dacă legea s-ar schimba – ceea ce cred că e puțin probabil”.