Chelsea l-a împrumutat pe Joao Felix de la Atletico Madrid pentru 10 milioane de lire sterline

Chelsea a finalizat miercuri semnarea împrumutului lui Joao Felix de la Atletico Madrid, portughezul urmând să încheie sezonul pe Stamford Bridge.

142 afișări
Imaginea articolului Chelsea l-a împrumutat pe Joao Felix de la Atletico Madrid pentru 10 milioane de lire sterline

Manchester United şi Arsenal au fost raportate ca fiind la un moment dat în fruntea cursei pentru semnătura lui Felix, ambele echipe căutând să îşi întărească departamentul ofensiv. În cele din urmă, Chelsea a încheiat o afacere în valoare de 10 milioane de lire sterline, asigurându-şi până în vară serviciile portughezului.

Felix a declarat pentru site-ul oficial al lui Chelsea că este încântat de această schimbare:

"Chelsea este una dintre cele mai mari echipe din lume şi sper să ajut echipa să-şi atingă obiectivele, aşa că sunt foarte, foarte fericit să fiu aici şi foarte încântat să joc pe Stamford Bridge".

Acordul dintre Chelsea şi Atletico nu include o opţiune de cumpărare, ceea ce înseamnă că Felix se va întoarce la Wanda Metropolitano în vară. Echipa din La Liga rămâne reticentă în a se despărţi permanent de jucătorul de 23 ani, după ce au investit 126 milioane de euro în el atunci când l-au adus de la Benfica în 2019, fiind al patrulea cel mai scump transfer din istoria madrilenilor. Aceştia au încheiat cu el un nou contract pe termen lung, înainte de a parafa împrumutul pe termen scurt în Anglia.

Atletico a emis o declaraţie oficială care confirmă că Felix este acum legat de clubul spaniol până în 2027.

Jucătorul de 23 de ani s-a străduit să fie constant în acest sezon şi a fost titular în şapte din cele 16 meciuri de campionat ale lui Atletico. El are cinci goluri şi trei pase de gol în 20 de meciuri în toate competiţiile.

Felix a marcat o singură dată în cinci apariţii la Cupa Mondială, Portugalia ieşind în faza sferturilor de finală. El a fost titular în partida pierdută duminică de Atletico pe teren propriu cu 1-0 în faţa liderului din LaLiga, Barcelona, şi a fost înlocuit după 73 de minute.

Un atacant versatil, Felix poate juca atacant, mijlocaş ofensiv sau pe flancuri. El a marcat 34 de goluri în 131 de apariţii pentru Atletico şi a câştigat titlul de campion în sezonul 2020-21.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici