Chivu: Sunt făcut de patru ani "ţigan" în Italia, aşa că sunt obişnuit

Căpitanul echipei de fotbal a României, Cristian Chivu, a declarat că de patru ani este făcut "ţigan" de către fanii italieni şi a precizat că mulţi conaţionali de-ai săi se integrează greu în Peninsulă, referindu-se astfel la incidentele din Italia, în care au fost implicaţi cetăţeni români.

1 afișare
Imaginea articolului Chivu: Sunt făcut de patru ani "ţigan" în Italia, aşa că sunt obişnuit

Chivu: Sunt făcut de patru ani "ţigan" în Italia, aşa că sunt obişnuit

"Nu e greu, asemenea incidente se întâmplă odată la trei luni. S-a făcut foarte mult tam-tam, lumea s-a săturat probabil, dar se întâmplă aceleaşi probleme. Ţigan am fost făcut de patru ani încoace, aşa că nu e greu, suntem obişnuiţi, dar e o problemă care ne depăşeşte, va trebui să se dezbată la nivel guvernamental, sunt foarte mulţi români care se integrează destul de greu în Italia", a spus Chivu, prezent, luni, la Mogoşoaia, la reunirea lotului naţionalei pentru meciurile cu Bulgaria şi Albania.

Chivu a comentat şi incidentele de duminică din Italia, dintre fanii formaţiilor Lazio şi Juventus, soldate cu moartea unui suporter. "Sunt lucruri care se întâmplă, oameni nevinovaţi care mor pentru că sunt suporteri, dar din păcate asta e realitatea, trebuie să se ia măsuri, nu poţi controla ce se întâmplă în afara stadionului. Noi copiem de foarte multă vreme, din păcate... Ar trebui să se ia măsuri drastice vizavi de suporterii violenţi care vin să facă scandal, să bată pe cineva", a completat Chivu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici