Ciclistul Michael Boogerd a recunoscut că s-a dopat în perioada 1997-2007

Ciclistul olandez Michael Boogerd, unul dintre cei mai cunoscuţi rutieri ai fostei echipe Rabobank, a recunoscut că s-a dopat în perioada 1997-2007, într-un interviu ce va fi difuzat, miercuri seară, de postul public olandez NOS.

106 afișări
Imaginea articolului Ciclistul Michael Boogerd a recunoscut că s-a dopat în perioada 1997-2007

Michael Boogerd (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Boogerd, în vârstă de 40 de ani, a recunoscut că a folosit EPO, transfuzii de sânge şi cotizon. Olandezul a mai spus că victoria de etapă de la La Plagne, din Turul Franţei 2002, cel mai important succes din cariera sa, s-a datorat dopajului.

"Pot să înţeleg că publicul percepe acum această victorie ca pe o înşelăciune", a afirmat Boogerd, care a precizat că a utilizat produse dopante "doar în anumite perioade, mai ales în antrenamente şi înaintea competiţiilor".

"Eu vorbesc pentru mine, nu pentru alţii", a declarat olandezul, care a refuzat să dea detalii cu privire la o reţea de dopaj.

Campion al Olandei în 1997, 1998 şi 2006, Boogerd a obţinut două victorii de etapă în Turul Franţei (1996 şi 2002), iar în 1999 a câştigat cursele Paris-Nisa şi Amstel Gold Race.

Michael Boogerd este al optulea membru al echipei Rabobank care mărturiseşte că s-a dopat.

Echipa Rabobank a fost redenumită în acest an Blanco Pro Cycling, după ce banca olandeză care susţinea formaţia s-a retras din ciclism în octombrie 2012, după scandalul de dopaj în care a fost implicat rutierul american Lance Armstrong.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici